Deseori, oamenii au nevoie de un diagnostic de sănătate mintală pentru a avea acces la o terapie continuă. Unii psihiatri și psihologi spun că această cerință îi împinge să patologizeze suferința normală sau să diagnosticheze prea devreme afecțiuni stigmatizate.
Imaginați-vă: Partenerul dumneavoastră se desparte de dumneavoastră. Vă simțiți trist și epuizat și vă este greu să vă continuați viața normală. Prietenii dvs. vă sugerează să găsiți pe cineva cu care să vorbiți.
Vă propuneți să găsiți un psihoterapeut. Durează câteva luni, dar în cele din urmă găsiți pe cineva. Vi se oferă cinci ședințe pentru început. Lucrurile merg bine- înveți despre tine însuți și îți place posibilitatea de a vorbi fără să simți că îți copleșești interlocutorul cu tristețea ta.
După ce se termină cele cinci ședințe, terapeutul vă roagă să mergeți la medic pentru a completa niște formulare.
Terapeutul dvs. vă diagnostichează cu o "tulburare depresivă majoră". Și este adevărat- vă simțiți trist. Nu dormiți bine, nu puteți fi atent la serviciu și v-ați pierdut interesul pentru hobby-urile dumneavoastră.
Cu toate acestea, sunteți în conflict. O parte din tine este ușurată: Îți place faptul că poți pune un nume pe ceea ce simți, că este ceva ce au simțit milioane de oameni înainte și că, acum că problema ta a fost identificată, poți începe să încerci să o rezolvi. Dar o altă parte din tine se întreabă dacă starea ta de spirit scăzută nu se datorează doar circumstanțelor.
Patologizarea unei suferințe normale
În Germania, SUA, Finlanda și în multe țări din UE, pentru a beneficia de o terapie care poate fi rambursată de asigurările publice de sănătate, oamenii trebuie să primească un diagnostic. Având în vedere că numărul persoanelor interesate să acceseze un tratament de sănătate mintală a crescut vertiginos de la începutul pandemiei COVID-19, mulți sunt nevoiți să își pună întrebarea: Unde este linia de demarcație între o depresie obișnuită ca răspuns la un anumit tip de declanșator de mediu și o tulburare depresivă? Ce rol joacă diagnosticul în înțelegerea noastră despre noi înșine?
Mulți psihiatri și psihologi critică nevoia companiilor de asigurări de a avea un diagnostic, argumentând că acestea îi obligă să patologizeze o suferință normală.
Peter Kinderman, profesor de psihologie clinică la Universitatea din Liverpool, a declarat că aceasta duce la un fel de "traducere greșită a experienței umane".
"Ceea ce se întâmplă este că partenerii noștri ne înșală", a spus Kinderman. "Noi devenim deprimați. Mergem să căutăm ajutor, iar ei spun: "Nu, vă înșelați. Nu este cazul că ceea ce experimentați este experiența normală, de înțeles, veche de secole, a depresiei din motive perfect de înțeles. De fapt, vă înșelați- este vorba de o tulburare depresivă majoră, pe care o voi trata acum și pentru care voi factura companiei dumneavoastră de asigurări'".
În multe țări, pacienții care urmează o terapie pot avea acces la îngrijire doar dacă acceptă un diagnostic, a spus Kinderman. Dar el a subliniat că simplul fapt că sunt diagnosticați cu o tulburare nu înseamnă că sunt bolnavi, sau că vor fi mereu bolnavi, sau că există ceva în mod inerent în neregulă cu creierul lor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Psihiatrul spaniol Eduard Vieta, expert în neurobiologia și tratamentul tulburării bipolare, este de acord cu Kinderman că diagnosticul nu este întotdeauna necesar- în cazurile de suferință mentală care nu sunt extreme.
Atunci când este vorba de afecțiuni care nu sunt grave, cerința de diagnosticare poate împinge furnizorii de servicii de sănătate mintală să "medicalizeze o reacție normală sau o situație care nu are nevoie de o etichetă", a declarat Vieta. Cu toate acestea, Vieta consideră că diagnosticul este "extrem de important" atunci când vine vorba de tulburări mentale mai grave. Diagnosticul le poate permite oamenilor să își evalueze mai bine îngrijirea
Vieta a spus că, pentru afecțiuni precum tulburarea bipolară sau schizofrenia, diagnosticul poate funcționa ca un fel de control al calității. Odată ce oamenii primesc un diagnostic, pot accesa internetul pentru a citi despre alte persoane cu aceeași afecțiune sau pot cere un alt psihiatru sau medic pentru o a doua opinie, pentru a afla dacă sunt de acord cu diagnosticul și tratamentul ulterior sugerat de furnizorul lor inițial.
Cum poate sărăcia să afecteze bunăstarea mentală
Vieta a adăugat că, deși unii psihiatri nu o aprobă, el nu vede prea multe lucruri în neregulă cu pacienții care își cercetează diagnosticul pe internet.
"Oamenii au acest drept și este un lucru bun, cu excepția cazului în care devine ceva puțin obsesiv", a spus el. "Dar, în rest, este un lucru bun ca oamenii să fie informați și să încerce să găsească răspunsuri la întrebările care apar atunci când ai un anumit tip de suferință."
Diagnosticul oferă o modalitate simplificată de a conduce persoanele aflate în suferință psihologică severă către tratament- fie prin psihoterapie țintită, fie prin medicație sau prin ambele, a spus Vieta.
Citeste si: Partea psihologică a abonaților și a modelelor// comparație cu videochat dificultate etc//
Citeste si: Ai grijă de sănătatea și bunăstarea ta psihică cu ajutorul suplimentelor Go Vita