Istoria inelului de logodnă
Se pare că obiceiul de a oferi femeii cu care intenționezi să te căsătorești un inel și-ar avea originile în Roma Antică. Pe atunci, nu avea neapărat o semnificație romantică, fiind considerat mai degrabă un simbol al dreptul de proprietate al bărbatului asupra femeii respective. Tot de atunci provine și obiceiul ca inelul să fie purtat pe degetul inelar de la mâna stângă. Se credea că prin acest deget trece vena amoris, o vena ce duce direct la inimă.
La început, pentru realizarea inelului s-au folosit materiale precum os, cupru sau fier, dar ulterior aurul a devenit metalul preferat. De cele mai multe ori, femeile romane primeau două inele: unul din fier, pe care să-l poarte în timp ce se ocupau de treburile casnice, și unul de aur, pe care să-l poarte atunci când se aflau în public. Primul inel de logodnă cu diamant se spune că ar fi fost comandat de către arhiducele Maximilian de Austria pentru logodnica sa, Maria de Burgundia.
Inele cu diamant au început să devină populare abia însă în secolul 20. Astăzi, majoritatea inelelor de logodnă sunt împodobite, dacă nu cu diamante, cel puțin cu zirconiu sau pietre semiprețioase, care atrag multe priviri admirative și complimente, în special atunci când este făcut anunțul căsătoriei.
Mai trebuie spus și că, în trecut, nu toate femeile primeau inele de logodnă. Acestea erau, de multe ori, oferite doar dacă logodnicul era înstărit. Pentru persoanele obișnuite, un inel de logodnă, în special unul cu diamant, era pur și simplu prea scump. Din fericire, în zilele noastre există și alternative mai acceptabile ca preț.
Ce simbolizează inelul de logodnă
De-a lungul istoriei, inelele de logodnă au avut diverse semnificații. La început, după cum am văzut mai sus, au fost folosite pentru a arăta că o femei aparține unui anumit bărbat, iar purtarea lor era un simbol al promisiunii femeii de a i se supune și de a-i fi loială acestuia.
În prezent, semnificația lor este una mult mai romantică. Forma inelului simbolizează dragostea eternă, fără început sau sfârșit, dintre cei doi viitori soți, iar spațiul gol din interiorul cercului - poarta către o nouă viață petrecută împreună. În funcție de design, bijuteria poate avea și mai multe semnificații. De exemplu, dacă inelul are trei pietre, atunci se spune că acestea reprezintă diferitele stadii ale relației dintre cei doi îndrăgostiți: trecut, prezent și viitor.
Și tipul de piatră ce împodobește inelul are semnificația sa. Iată câteva exemple:
- Diamante - dragoste eternă, loialitate, perfecțiune, putere;
- Perle - înțelepciune, perfecțiune, loialitate;
- Safire - bucurie, prosperitate, sinceritate;
- Smaralde - adevăr, dragoste, eternitate;
- Rubine - pasiune, dragoste, afecțiune.
Semnificația inelului de logodnă s-a schimbat de-a lungul istoriei, de la un simbol al posesiunii la unul al dragostei nemărginite. Astăzi, această bijuterie este o parte importantă a cererii în căsătorie. Este simbolul dorinței și angajamentului unui cuplu de a-și petrece tot restul vieții împreună și de a fi alături unul de celălalt la bine și la rău.
Potrivit tradiției, bărbatul este cel care alege și cumpără inelul de logodnă, ținând cont, bineînțeles, de preferințele iubitei sale. Sunt și cupluri care preferă să aleagă inelul împreună, după ce cererea în căsătorie a fost acceptată. Indiferent de modul în care este achiziționat, acesta este o bijuterie plină de semnificație, purtată cu drag în fiecare zi a vieții și, în unele cazuri, transmisă din generație în generație.