Care sunt caracteristicile aerului conditionat tip caseta

Autor: Oana Iosif

Din ce in ce mai multe persoane sunt in cautarea solutiilor de climatizare performante, fie din cauza caldurii toropitoare din timpul verii, fie din cauza gerului naprasnic care pare ca nu ne mai da pace. Astfel, aparatele de aer conditionat de pe piata trebuie sa faca fata cerintelor din ce in ce mai variate, fie ca discutam de locuinte personale sau cladiri de birouri. Din fericire, tehnologia are si de aceasta data raspunsul.

In cadrul articolului de astazi vom discuta despre o solutie de climatizare mai putin cunoscuta, mai exact aparatul de aer conditionat tip caseta. Chiar daca nu este la fel de popular ca aparatele split, multi split sau cele mobile, merita sa-i acorzi atentia ta, mai ales daca esti in cautarea unei solutii de climatizare pentru un spatiu de birouri. Afla din cele ce urmeaza ce este, cum functioneaza si ce diferentiaza aceast produs de altele de pe piata. 

Ce este aparatul de aer conditionat tip caseta

Un sistem de climatizare de tip caseta functioneaza ca orice alt aparat de aer conditionat, dar se diferentiaza prin faptul ca este folosit, in majoritatea cazurilor, atunci cand spatiul este limitat si nu se pot monta unitati pe pereti sau in cazul in care nu exista suficient spatiu in pereti pentru a monta un sistem de tip duct (cu conducte). Chiar daca poate fi instalat si in spatii rezidentiale, acest sistem este potrivit mai ales pentru cladirile de birouri sau magazinele mici, fiind montat in plafonul fals continuu sau casetat. In eventualitatea in care sistemul beneficiaza si de functia de inverter, poate fi folosit si pentru incalzire. 

Caracteristici de baza ale aparatului de aer conditionat tip caseta

Descopera in continuare de ce ar putea fi acest tip de aparat de aer conditionat o alegere excelenta si pentru tine. Evident, aceste caracteristici sunt prezente la cele mai bune produse existente in acest moment pe piata. 

Design elegant 

Datorita faptului ca partea cea mai voluminoasa a aparatului este situata in perete, acesta nu va atrage atentia si va ocupa un spatiu minim in incapere. In plus, tipul de montare iti va permite sa instalezi lumini, difuzoare si aspersoare, nelipsite intr-un birou. Astfel, aparatul va fi discret si se va integra perfect in decorul biroului tau. De preferat este totusi sa-l montezi inainte de a inchide tavanul fals pentru a evita munca dubla. 

Confort si flexibilitate

Cele mai bune modele de aparate de aer conditionat permit controlul individual al fantelor cu ajutorul telecomenzii, asigurand astfel o climatizarea eficienta, indiferent de configuratia camerei. In acest mod poti optimiza distributia aerului in camerele ce prezinta forme neregulate, dar si orientarea fluxului de aer catre camerele adiacente. 

In plus, modelele de ultima generatie includ si senzori de prezenta si de podea pentru imbunatatirea confortului la birou sau acasa. Cu ajutorul senzorilor se asigura egalizarea temperaturii intre podea si tavan si evitarea curentului daunator oamenilor, prin redirectionarea fluxului de aer.

Eficienta sporita 

Eficienta energetica si in consecinta consumul redus si costurile mai mici reprezinta alte motive pentru care sa alegi aceasta solutie, chiar daca pretul initial te poate descuraja. Atunci cand aparatul detecteaza faptul ca nu se afla nimeni in camera, senzorul de prezenta inchide unitatea sau aduce temperatura automat la valorile setate. Cand este detectata miscarea, aparatul revine la temperatura setata anterior. Asadar, aparatul nu trebuie pornit si oprit si functioneaza strict dupa principiul eficientei energetice. 

Nu in ultimul rand, acest tip de aparat de aer conditionat este usor de curatat si intretinut, silentios si raceste sau incalzeste rapid camere de mari dimensiuni. E adevarat, reparatiile vor fi ceva mai complicate din cauza accesibilitatii limitate.