Farah Zeynep Abdullah, una dintre cele mai îndrăgite actrițe de către publicul din România care a urmărit-o în serialele “Trădarea”, “Kosem” și acum în serialul "Vinovați de iubire", producții difuzate la Kanal D, a împărtășit recent, celor peste 1,5 milioane de fani care o urmăresc în mediul online, câteva fotografii emoționante cu femeile care i-au influențat drumul în viață; bunica și mama sa.
Care sunt cele mai importante femei din viața actriței Farah Zeynep Abdullah
Postarea a venit în contextul celebrării Zilei Mamei, care în Turcia se sărbătorește în fiecare an în cea de-a doua duminică a lunii mai, și a impresionat fanii care i-au trimis mesaje emoționante.
"Ești la fel de frumoasă că și mama ta", "Bunica ta este minunată, este liantul familiei", "Cea mai iconică bunică din lume", sunt câteva dintre mesajele de felicitare pe care frumoasa actriță le-a primit.
Farah Zeynep Abdullah postează adesea instantanee alături de mama sa, fratele său și mai ales bunica Saadet, în vârstă de 86 de ani, care este, de asemenea activă pe rețelele de socializare.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Anunț pentru mamele din țară! Se dau 1.500 de lei de la stat. Ce familii vor beneficia de acești bani
"Cred că mi-ar plăcea să las o poză cu întreaga familie, bunica mea, mama mea, tatăl meu, fratele meu, copiii lui, soțul meu, copiii mei, câinii noștri, pisicile noastre. Ar fi o fotografie în care am fi prezenți toți, o fotografie care să inspire liniște și fericire", a declarat Farah Zeynep Abdullah pentru publicația Cosmo Turk.
Îndrăgita actriță provine dintr-o familie unită în care s-a bucurat de iubire și susținere în tot ce și-a dorit să facă. Telespectatorii o pot urmări în serialul "Vinovați de iubire", care va fi difuzat, începând de săptămâna viitoare, de miercuri până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.