Anul 2022 a venit cu câteva modificări privind înscrierea și efectuarea școlii de șoferi. Cea mai importantă dintre acestea este aceea conform căreia înscrierea la școala auto se va face doar în baza prezentării dovezii absolvirii a 10 clase. Astfel, fiecare candidat ce dorește să se înscrie la școala de șoferi este obligat să depună, împreună cu restul actelor personale, și un document ce atestă finalizarea a 10 clase.
O altă modificare, de data aceasta bazată pe modalitatea susținerii examenului în vederea obținerii permisului auto, constă în faptul că verificarea cunoștințelor prin susținerea probei practice va fi înregistrată, atât audio cât și video, cu ajutorul unor sisteme tehnice de monitorizare montate în interiorul vehiculului.
Persoanele care își doresc să se înscrie la școala de șoferi trebuie să ia în calcul faptul că, în vederea obținerii permisului auto, aceștia trebuie să susțină și să promoveze atât proba practică, cât și cea teoretică, care pare să reprezinte cel mai mare impediment.
„Din 100 de persoane care dau examenul scris, aproximativ 30 de persoane reușesc să treacă de proba teoretică. Deci, vorbim de o rată de 30% în 2018, în timp ce în 2017 rata era de aproximativ 50%. Tragem un semnal de alarmă asupra nivelului de pregătire al candidaților”, a declarat Rodia Popescu șeful Biroului de Informare Publică a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Care sunt cele mai bune chestionare auto
Persoanele care își doresc să obțină permisul de conducere consideră că partea teoretică a examenului se poate lua și fără a citi cu atenție legislația în vigoare, bazându-se astfel doar pe întrebările specifice acestui examen găsite în mediul online.
Diferite chestionare auto bazate pe mai multe întrebări, unele mai bune și altele mai puțin bune, se pot găsi la un click distanță peste tot pe internet.Totuși, nu toate chestionarele din mediul digital sunt potrivite pentru a te familiariza cu întrebările examenului auto.
Cel mai potrivit mod prin care poți afla care este structura întrebărilor, ce subiecte pot conține acestea și care este modalitatea de rezolvare a lor este navigând pe site-urile surselor autorizate, precum cel al DRPCIV.
Aici, doritorii pot căuta răspunsurile la diferite întrebări, explicația mai multor reguli de circulație și chiar pot face simulări ale examenului teoretic pentru a-și verifica cunoștințele. Cu toate acestea, trebuie luat în calcul faptul că pentru a fi sigur de viitoarea reușită la examen, este necesară citirea legislației în vigoare și reținerea celor mai importante aspecte.Cele mai grele întrebări ale examenului auto
Proba teoretică a examenului auto dă bătăi de cap atât celor care nu s-au pregătit, cât și celor care au trecut cu atenție prin materie. Acest lucru se poate datora emoțiilor, grabei sau ghinionului de a nimeri o întrebare capcană. Iată care sunt cele mai grele întrebări ale examenului auto și care sunt răspunsurile corecte la acestea, conform gandul.ro, pentru a putea fi pregătit de examen, indiferent de întrebările care îți pică.
1. Când se va reduce obligatoriu viteză?
a) La semnalul polițistului de frontieră;
b) La trecerile pentru pietoni;
c) La întâlnirea indicatorului „Cedează trecerea”.
Răspuns corect: A și C
Citeste si: Calculator Impozit Auto 2021: cât plătești în funcție de capacitatea a mașinii tale
2. În care dintre situații este interzisă întoarcerea?
a) În zona de acțiune a indicatorului „Prioritate pentru circulația din sens invers”;
b) În apropierea stațiilor de tramvai;
c) În locul în care este instalat indicatorul cu semnificația „Întoarcerea interzisă”.
Răspuns corect: A și C
3. Ce se înțelege prin derapajul unui autovehicul?
a) Pierderea aderenței de către roți;
b) Devierea autovehiculului de la traiectoria impusă de poziția volanului;
c) Șocul suspensiei pe drumurile denivelate.
Răspuns corect: A și B
4. Când un impact frontal este iminent trebuie:
a) Să ieșiți cât mai mult pe acostament;
b) Frânați de urgență și să ocoliți obstacolul;
c) Să trageți frână de mâna și accelerați brusc.
Răspuns corect: A și B
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
5. Cum trebuie să procedați atunci când circulați pe timp de noapte și din sens opus se apropie un alt autovehicul?
a) Să folosiți luminile de întâlnire de la cel puțin 200 m;
b) Să reduceți viteza;
c) Să circulați cât mai pe dreapta drumului.
Răspuns corect: A și B
6. Cu ce viteză sunteți obligat să circulați pe drumurile publice din afară localităților, când partea carosabilă este acoperită cu piatră cubică umedă?
a) Cu o viteză care să nu depășească 50 km/h;
b) Cu o viteză care să permită efectuarea oricărei manevre în condiții de siguranță;
c) Cu o viteză care să nu depășească limita maximă de 90 km/h.
Răspuns corect: A și B
Citeste si: După cât timp dispare alcoolul din organism și poți conduce mașina
7. Cum trebuie să procedați la întâlnirea semnalului intermitent de culoare galbenă?
a) Respectați semnificația semnalizării rutiere și a regulilor de circulație aplicabile în acel loc;
b) Acest semnal nu va permite trecerea;
c) Circulați cu viteză redusă.
Răspuns corect: A şi C
8. Depășirea prin stânga a tramvaielor aflate în mers este permisă:
a) Atunci când drumul public este cu sens unic;
b) Când între șină de tramvai din dreapta și marginea trotuarului nu există suficient spațiu pentru depășire;
c) Legea nu face referire la o astfel de situație.
Răspuns corect: A și B
9. Încălzirea excesivă a pneurilor se poate datora:
a) Deplasării cu viteză excesivă, timp îndelungat;
b) Supraîncărcării autovehiculului;
c)Presiunii insuficiente.
Răspuns corect: B și C
10. Care dintre vehicule nu are prioritate de trecere?
a) Vehiculele care se pun în mișcare față de cele care circulă pe drumul public;
b) Vehiculul care coboară o pantă, față de cel care urcă, dacă sunt de aceeași categorie (și unul trebuie să manevreze cu spatele);
c) Vehiculele care execută virajul spre stânga, față de cele din sens opus.
Răspuns corect: A și C.
Sfaturi pentru obținerea permisului auto
- Rezolvă cât mai multe chestionare!
- Citește cu atenție codul rutier și legislația în vigoare!
- Nu lăsa totul pe ultima sută de metrii și pregătește-te din timp pentru examen!
- Fă ore de condus în diferite condiții de vreme pentru a fi pregătit pentru orice!
- Comunică-ți nelămuririle instructorului auto!
- Păstrează-ți calmul și nu lăsa emoțiile să te doboare!
- Concentrează-te și citește cu atenție toate întrebările!
Sursă: m.ziare.com monitorulexpres.ro gandul.ro