Care sunt diferențele dintre vegan și vegetarian?

Author: Raluca Ionita
Actualizat: 07 dec 2021, 02:32

Meniu vegetarian

Sursa: unsplash.com

Există diferențe între a fi vegan și a fi vegetarian. Pentru cei care vor să adopte un astfel de stil de viață, noi vă explicăm, cu exactitate, ce implică fiecare termen.

În ultima perioadă, din ce în ce mai multe persoane decid să renunțe la carne, în favoarea unei diete bazate pe fructe și pe legume. Totuși, a fi vegetarian nu înseamnă același lucru cu a fi vegan. Noi vă spunem care sunt diferențele. 

Vegan vs. vegetarian, diferențe și asemănări

Cu siguranță ați auzit în jurul dumneavoastră din ce în ce mai des cuvintele vegan sau vegetarian. Din dorința de a elimina alimentele nesănătoase, multe persoane aleg să-și schimbe total stilul de viață. 

Unii decid să devină vegani sau chiar raw-vegani, în timp ce alții merg pe varianta vegetarianismului. Haideți să vedem exact ce implică fiecare dintre aceste termene. 

Persoanele vegetariene sunt sunt cele care nu mai vor să consume carne și nici măcar pește sau fructe de mare. Mai mult, aceștia refuză să introducă în alimentația lor chiar și produse care sunt derivate din carne sau cele care au grăsime animală. 

Cu toate acestea, cei care aleg stilul vegetarian mănâncă în continuare ouă, produse lactate sau miere. Iată ce alimente se regăsesc în dieta unui vegetarian:

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

  • grăsimi naturale: uleiuri presate la rece, cum ar fi cel de cocos sau avocado
  • fructe proaspete sau deshidratate
  • legume
  • semințe
  • nuci
  • năut, fasole, quinoa, hrişcă, linte
  • făină integrală
  • ouă
  • soia
  • tofu
  • lactate

În schimb, persoanele care devin vegane sunt mult mai stricte cu alimentația lor.

Dacă vegetarienii elimină doar carnea, veganii merg și mai departe. Aceștia nu consumă nici măcar lactate, nici ouă și nici miere. 

Veganii elimină absolut toate produsele care au legătură cu exploatarea animalelor. Alimentația lor este bazată doar pe fructe, legume, nuci și semințe. 

Cât de sănătos este să devii vegetarian sau vegan

Bineînțeles că fiecare om este liber să aleagă ce stil de viață vrea să urmeze și ce fel de regim alimentar are. Cei care decid să renunțe la carne sunt convinși că în acest fel pot evita anumite boli, pentru că exclud din alimentație orice fel de hormoni care pot proveni din carne. 

Dacă vreți să deveniți vegetarian sau vegan, trebuie să fiți conștienți că există anumite riscuri. Este obligatoriu să consultați un medic, înainte de a face o schimbare atât de bruscă. 

Nutriționiștii sunt de părere că putem înlocui fără probleme carnea cu leguminoase, cereale, nuci și semințe. În cazul veganilor, apare însă problema lipsei de vitamina B12 și Omega 3. Suplimentele alimentare pot reprezenta o variantă. 

O greșeală destul de des întâlnită în rândul vegetarienilor sau al veganilor este aceea a consumului de covrigei, biscuiți sau a altor produse de patiserie. Țineți cont de faptul că și o dietă vegetariană vă poate îmbolnăvi, dacă exagerați cu alimentele enumerate mai sus. 

Un caz aparte și de altfel, cel mai controversat, îl constituie raw-veganii. Aceștia nu mănâncă nimic gătit, pentru că alimentele care sunt preparate la temperaturi de peste 45 de grade Celsius își pierd nutrienții. 

Astfel, raw-veganii consumă doar alimente crude, mai ales fructe și legume, sub formă de sucuri și smoothie-uri. 

 

Taguri: