Care sunt persoanele care vor primi ajutor din partea statului pentru plata facturilor la energie
Începând cu anul 2023, pensionarii și persoanele cu dizabilități ce au venituri mici, persoanele care primesc ajutor social și familiile care primesc alocație de susținere vor beneficia de un ajutor financiar, care va putea fi folosit pentru plata facturilor sau a datoriilor la energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne de foc.
Potrivit ordonanței nr. 166/2022, de această măsură vor beneficia următoarele categorii de români:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000
- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Banii vor fi acordați astfel:
- 700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2023;
- 700 de lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Sprijinul va fi acordat sub formă de card
Sprijinul se va acorda sub forma unui card de energie, tipărit și distribuit de către Poșta Română. Acesta oferă dreptul beneficiarului să efectueze plăți prin serviciul de mandat poștal asigurate de Poșta Română, pentru decontarea datoriilor curente și/sau restante pe care acesta le are către furnizorii de energie, în baza unor tabele centralizatoare comunicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, conform listelor transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Documentele necesare pentru a beneficia de ajutorul acordat de stat
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat că: „ Acest certificat de validare a datoriilor este specific numai pentru încălzirea în sistem centralizat. Pentru căldura de la bloc avem peste 190.000 de asociații de proprietari. E nevoie de trei documente: cartea de identitate, cardul de energie și acest certificat de validare a datoriilor, care se prezintă oficiantului poștal. Se eliberează apoi o dovadă privind operațiunile de servicii de mandat poștal”.
Acesta a mai adăugat că: „Cardul va fi obligatoriu, pentru că dă dreptul titularului de card să beneficieze de compensarea prețului la energie. Apoi, factura care vine lunar acasă și pe care decide beneficiarul – orice locuință are mai multe tipuri de consumuri energetice, de la energia electrică până la încălzire, gaze naturale – și beneficiarul decide pe care dintre facturi decide să o achite din cei 700 de lei. Cu documentele justificative, împreună cu cardul pentru energie și cu cartea de identitate se poate prezenta la oficiul poștal. Acolo, oficiul poștal completează documentele necesare și eliberează o dovadă privind plata de sume în mandat poștal pentru a certifica că operațiunea are loc. Pe de o parte avem prima modalitate la oficiul poștal. Iar cea de-a doua este direct prin intermediul poștașului, care completează documentele necesare, eliberează aceeași dovadă și de acolo revine responsabilitatea Poștei Române pentru a opera plățile către furnizorii de energie”.
Beneficiarii sprijinului vor fi obligați să prezinte următoarele categorii de documente, atunci când vor efectua plățile:
- cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poștal;
- actul de identitate al beneficiarului de sprijin;
- documentul/ documentele justificativ/ justificative prin care face dovada datoriei curente și/ sau restante față de furnizorul de energie și/ sau, după caz, față de asociația de proprietari/ locatari;
- în situația în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu decât cel care este inscripționat pe cardul de energie, contractul privind furnizarea energiei la domiciliul declarat împreună cu declarația pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea prețului la energie la domiciliul unde locuiește.
Sursă: legislatie.just.ro