Carmen de la Sălciua a preferat să fie ceva mai discretă atunci când vine vorba despre iubire, asta după ce s-a despărțit de Culiță Sterp. Deși fanii celor doi îi vedeau împreună toată viața, considerând că timpul va reuși să rezolve neînțelegerile dintre ei, se pare că despărțirea a fost una definitivă, fiecare pornind pe drumul lui.
Carmen de la Sălciua are o nouă relație?
În ultima perioadă, Carmen de la Sălciua a oferit mai multe indicii referitoare la viața ei amoroasă, însă fără să confirme dacă este sau nu într-o relație. Acum, îndrăgita cântăreață a postat pe contul personal de instagram un story care stârnește suspiciuni. Carmen de la Sălciua s-a filmat în timp ce ciocnea un pahar de șampanie cu o persoană misterioasă, în fața bradului împodobit, un cadru foarte romantic.
Carmen de la Sălciua se declară o femeie împlinită din toate punctele de vedere.
Citeste si: Carmen de la Salciua si Jador, apropieri tandre! Se leaga o idila? Iata cum au fost surprinsi!
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Cât despre viața ei personală, artista dezvăluia în trecut că și-a găsit liniștea și că este fericită, însă la acel moment, Carmen de la Sălciua spunea că este singură.
"Stau foarte bine cu dragostea. Chiar foarte. Stau bine cu dragostea, m-am regăsit și mi-e mai bine așa, momentan. Adică, singură. O să și explic de ce… Sunt, acum, liniștită, mi-am pus gândurile în ordine așa că stau foarte bine cu viața amoroasă. Ca să am o relație serioasă, trebuie să fiu înțeleasă. Și, ca să fiu înțeleasă, cred că singura variantă este să vină și el din lumea muzicii, să fie artist. Nu știu dacă se poate altfel, având în vedere că meseria noastră este una altfel și pot apărea tot felul de situații în care partenerului de viață să îi fie greu să te înțeleagă, cu adevărat și să îți și ofere liniștea de care ai nevoie într-o asemenea profesie. De exemplu, noi, cântăreții, cântăm adeseori nopțile, suntem plecați… Cum ar putea să mă înțeleagă, să zicem, un judecător? Care lucrează ziua, seara e tot timpul acasă… Bine, asta nu înseamnă că dacă va fi un judecător ursitul și mă va înțelege, voi refuza. Dar, cred eu, sunt aproape convinsă, că un bărbat care să mă înțeleagă provine tot din meseria noastră. Artiștii au un simț diferit față de restul oamenilor și probabil rezonează altfel ei între ei și se înțeleg mai în profunzime și mai în detaliu.", spunea Carmen de la Sălciua în urmă cu ceva timp.