Carmen de la Sălciua a fost impresionată de povestea de viața a cuplului format din Alexandra și Ionuț Bodi, astfel cântăreața a decis să le facă o vizită „Regilor TikTok-ului” și să le aducă zâmbetul pe buze.
Artista a prmit mii aprecieri, pentru gestul pe care l-a făcut, însă manelista s-a confruntat și cu critici, haterii acuzând-o de faptul că nu ar vrea decât popularitate prin gestul ei.
Carmen de la Sălciua a mers acasă la Alexandra și Ionuț Bodi
În urmă cu puțin timp Carmen de la Sălciua a publicat două fotografii pe Instagram în care apare alături de Alexandra Bodi, femeia care a reușit să devină virală pe TikTok, împreună cu soțul său. De asemenea, Alexandra le arată urmăritorilor săi cum gătește în bucătăria sa "Jamila".
„ Bucătăria Jamilla nu e doar o bucătărie.
Fiind foarte cunoscuți pe rețelele de socializare prin intermediul videoclipurilor amuzante postate pe TikTok, Alexandra Bodi și soțul ei, Ionuț, pot spune că au simțit puțin gustul „faimei”, chiar dacă nu se bucură de un succes la fel de mare ca artista Carmen de la Sălciua.
„Am fost în vizită la ea și la soțul ei. O familie extraordinară, cu frică de Dumnezeu, o familie cu mare dragoste unul față de celălalt și nu în ultimul rând, amuzantă” , a spus Carmen de la Sălciua la InstaStory.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Carmen de la Sălciua, pusă la zid de fani
Ei bine, dacă unii dintre fanii artistei au felicitat-o pentru gestul frumos pe care l-a făcut, câțiva dintre urmăritorii săi au condamnat-o. Aceștia consideră că artista nu ar trebui să-i mediatizeze pe cei doi, și să-i îndemne să meargă la muncă.
„ Jesus Carmen. Hai să-ți dau adresa a doi oameni în scaun cu rotile cu un copil de 10 ani. Ăi ajuți pe ăia? Nu au cerut și nu cer nimic. Au bun simț”, „ Serios? Nu ai făcut bine. Eu mă duceam la copiii de la orfelinat, nu la astea care se rup și dansează. Copiii de la orfelinat, bătrânii, bolnavii care au nevoie de bani și mâncare. Dar fiecare gândește diferit „, „ Promovezi ce nu trebuie, Carmen „, au fost doar câteva dintre comentariile răutăcioase la adresa cântăreței.
Gurile rele spun că ar fi făcut asta doar pentru că dorește să crească în popularitate pe rețelele sociale. Vedeta a spus că acest lucru nu este deloc adevărat, fiind deja cunoscută de mulți admiratori, atât din România, cât și de peste hotare.
„În urma pozei pe care am pus-o am stârnit tot felul de controverse, reacții pozitive, dar și negative, dar cel mai mult m-a indignat că unii dintre voi chiar credeți că aș putea să mă folosesc de situația precară a unei familii ca să-mi crească popularitatea, urmăritorii sau să devin virală, lucru pe care îl infirm total. Nu este cazul, pentru că sunt un om iubit de atâția oameni, am stat în topul preferințelor voastre atâția ani de zile cu foarte multe melodii. Și vă invit, dacă voi credeți asta despre mine, să încetați să mă mai urmăriți, pentru că în lista mea de prieteni mi-ar dori să am oameni de calitate. Nu-mi doresc popularitate, ci doar să invit lumea să fie mai bună”, a adăugat vedeta.