Carmen Iohannis este soția actualului președinte al României, Klaus Iohannis, iar pe data de 2 noiembrie 2022, aceasta împlinește vârsta de 62 de ani. Cine este, de fapt, Carmen Iohannis și cum l-a cunoscut pe Klaus Iohannis?
Carmen Iohannis își aniversează ziua de naștere pe 2 noiembrie
În fiecare an, la început de noiembrie este prilej de sărbătoare în familia Iohannis. Carmen Iohannis își sărbătorește ziua de naștere pe 2 noiembrie, iar în anul 2022, aceasta împlinește vârsta de 62 de ani.
Carmen Iohannis este profesoară de limba engleză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Chiar dacă soțul ei, Klaus Iohannis, își desfășoară activitatea la București, în calitate de președinte al țării, Carmen Iohannis a ales să nu renunțe la meseria ei, astfel că în continuare predă engleza la Sibiu.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Cum s-au cunoscut Carmen Iohannis și Klaus Iohannis?
Povestea de dragoste dintre Carmen Iohannis și Klaus Iohannis a început de pe vremea când cei doi erau pe băncile facultății. Cei doi au intrat în contact prin intermediul unor prieteni comuni, pe vremea când Carmen Iohannis avea vârsta de 22 de ani. Klaus Iohannis a dezvăluit că a fost vorba despre dragoste la prima vedere, în timp ce Carmen Iohannis s-a îndrăgostit de manierele actualului ei soț.
După ce au absolvit Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Carmen și Klaus Iohannis s-au căsătorit, mai exact în anul 1989, astfel că cei doi sunt soț și soție de 33 de ani. Imediat după căsătorie, Carmen Iohannis și Klaus Iohannis au ajuns să predea la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”.
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis nu au copii.
Carmen Iohannis este o prezență discretă în spațiul public, aceasta fiind văzută doar în momentele importante, atunci când trebuie să îl însoțească pe șeful statului. De cele mai multe ori, Carmen Iohannis a fost aspru criticată pentru alegerile vestimentare pe care le-a făcut, unele dintre ele fiind considerate nepotrivite pentru vârsta acesteia sau pentru recepțiile la care a participat.