“Casa iubirii”, show-ul de succes de la Kanal D, își va desemna câștigătorii în Marea Finală ce va putea fi urmărită duminica aceasta, 14 ianuarie, de la 16:00 și de la 19:00. Vor întra în cursa finală patru fete și patru băieți, însă doar doi concurenți, un băiat și o fată, vor fi aleși în urma votului fanilor, devenind astfel câștigătorii celui de-al doilea sezon al emisiunii.
“Casa iubirii” își va desemna, duminica aceasta, câștigătorii celui de-al doilea sezon al reality-ului de la Kanal D
Câștigătorii sezonului 2 Casa iubirii își vor adjudeca premiul în bani, în valoare de 75.000 de lei fiecare, precum și recunoașterea publicului și trofeul care simbolizează reușita în cea mai frumoasă călătorie cu și despre dragoste.
“<Casa iubirii> e mai mult decât un show, e emoție pură, iar duminică vom ajunge la apogeul ei, pentru că e ziua în care vom afla cine sunt cei doi concurenți care v-au impresionat, care au
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Cel de-al treilea sezon al emisiunii, din 15 ianuarie
Cel de-al treilea sezon al emisiunii va fi difuzat începând de luni, 15 ianuarie, ziua în care telespectatorii îi vor cunoaște pe noii concurenți intrați în “Casa iubirii”.
Nu ratați momentul culminant al celui de-al doilea sezon “Casa iubirii”, duminica aceasta de la 16:00 și 19:00, pregătiți-vă pentru o Finală plină de emoții și surprize, în care iubirea și suspansul se contopesc într-un spectacol memorabil, prezentat de Andreea Mantea, la Kanal D!