În ediția de miercuri, a emisiunii Casa iubirii a predominat, din nou, o atmosferă tensionată, deoarece Radu i-a luat la rost pe Patrick și Cristina, după ce aceștia au petrecut câteva momente singuri, în grădină.
Radu nu suportă să o vadă pe Cristina alături de Patrick
Fanii emisiunii Casa iubirii au avut parte de o ediție cu adevărat incendiară, miercuri, 22 noiembrie, deoarece tinerii au scos la iveală detalii șocante despre ei. Discuțiile aprinse dintre concurenți s-au accentuat și astăzi, dar mai ales între Radu, Patrick și Cristina.
Radu și Cristina au format un cuplu în Casa iubirii, însă, la un moment dat, cei doi s-au despărțit după ce concurentul a avut anumite reacții la adresa tinerei.
Cristina încearcă să facă acest lucru, dar se pare că Radu nu poate să treacă peste ce s-a întâmplat între ei, deoarece în momentul în care vede că lui Patrick îi face plăcere să petreacă timp cu fosta lui parteneră, acesta se enervează.
Astfel, Radu trece la atac după ce a observat că Patrick îi face ochi dulci Cristinei. Concurentul găsește imediat un motiv să le strice buna dispoziție și se ia de Cristina.
Radu începe să îi reproșeze Cristinei, din nou, că nu i-a luat apărarea în fața fetelor când acestea au vrut sa-l propună spre eliminare.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Mai mult, Radu se ia și de Patrick și chiar îi atrage atenția că nu îi place comportamentul lui, mai ales că îl credea prieten.
În ediția de miercuri, 22 noiembrie, concurenții au avut parte de o zi extrem de tensionată, cu foarte multe discuții aprinse, în care au continuat să își spună cuvinte grele și să se atace.