Marți, în cea mai recentă ediție a emisiunii matrimoniale „ Casa iubirii ”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată exclusiv la Kanal D, Cosmin și Mihaela vorbesc despre ce părere au avut părinții blondinei despre concurent.
Cosmin și Mihaela se apropie din ce în ce mai mult
Astăzi, Cosmin i-a mărturisit Mihaelei că îi este urât să se mai ceară în casa fetelor pentru ea deoarece trebuie să o vadă mereu pe Julia și să suporte atacurile care vin din partea ei.
„Și eu i-am zis de mai multe ori să nu mai exagereze cu atacurile astea că mai tare te îndepărtează”, a spus Mihaela.
Cosmin a continuat spunându-i că ar fi vrut să aibă măcar o relație de colegialitate cu Julia, dar nu s-a putut din cauza comportamentului ei.
Mihaela a aruncat bomba și i-a spus lui Cosmin că l-a plăcut de mai mult timp, dar nu a îndrăznit să-și declare sentimentele deoarece a crezut că va avea șanse ca el să fie cu Julia și a existat și Elena în ecuație, așa că a preferat să stea la distanță.
Cosmin s-a arătat încântat de spusele Mihaelei și a întrebat-o dacă a vorbit cu părinții ei despre el.„Le place, au zis că se vede că ești un băiat bun, că ești de familie, ai bun simț”, a spus Mihaela.
„Bine că văd ei asta, că alții...”, a spus Cosmin.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Mihaela și Cosmin nu au avut timp să se focuseze unul pe celălalt pentru că atunci când Cosmin a intrat în competiție, Mihaela trecea prin despărțirea de Robert.
Juliei nu-i pică bine apropierea dintre Cosmin și Mihaela
În continuare, Julia pare foarte deranjată de apropierea dintre Cosmin și Mihaela, așa că Patrick îi adresează mai multe întrebări.
„Mai ești supărată pe Cosmin?”, a întrebat Patrick.
„Nu, nu mă mai interesează Cosmin sub nicio formă”, a răspuns Julia.
„Pare că ai ceva și nu se mai rezolvă problema aia”, a afirmat Patrick.
„S-a rezolvat, nu mai vreau absolut nimic, cred că i-am dat prea mult curs, l-am făcut prea vizibil pe sticlă”, a spus Julia.
„Julia, eu l-am lansat, stai cuminte”, a intervenit Catinca, în glumă.
Patrick a mai întrebat-o pe Julia dacă este de părere că Mihaela și Cosmin încearcă să se cupleze de dragul finalei, iar Julia a izbucnit și a spus despre fosta ei cunoaștere că s-a gândit prea târziu să afirme că o place pe Mihaela.
„Pentru mine e un om care se trezește după șase luni că-i place de un om care a fost liber atâta timp!”, a spus Julia.