Alin este un tânăr de 22 de ani, cu o fire independentă și este noul concurent din “Casa iubirii”

Cine este Alin, de la Casa Iubirii, sezonul 3

Crescând în principal cu bunicii, Alin a trebuit să-și construiască propriul drum, fapt care l-a învățat responsabilitate și maturitate încă de la o vârstă fragedă. Cu părinții plecați în Italia, a fost singurul copil al familiei, iar această lipsă de prezență parentală l-a determinat să se descurce pe cont propriu.

Cu o carieră anterioară în industria ospitalității, lucrând ca barman și barista, Alin și-a construit însă un nume ca instructor de fitness. Are propria sa bază de clienți, oferind antrenamente atât la sală, cât și online. Își vede viitorul în lumina reflectoarelor, fiind convins că poate străluci și pe micul ecran.

Alin se descrie ca fiind un individ sincer, direct și curajos, fără inhibiții. Își asumă ceea ce spune și este foarte serios și responsabil în ceea ce privește munca sa. Cu toate acestea, recunoaște că orgoliul și încăpățânarea îi pot fi defecte, dar este hotărât să lucreze la ele.