Câştigă timp cu Altex, ia-ţi şi apa online!

Autor: Bogdan Mihai
Actualizat: 16 nov 2018, 10:54

Într-o societate care se mişcă tot mai repede şi îţi oferă alternative din ce în ce mai diverse, te trezeşti de multe ori că ai din ce în ce mai puţin timp pentru tine şi cei dragi.

Între muncă, drumuri prin oraş, cumpărături şi alte obligaţii, spaţiul personal pare să fie un lux greu de obţinut uneori. Soluţia e una simplă: evoluţia tehnologiei te poate ajuta să îţi eficientizezi activităţile de rutină, astfel încât să poţi aloca mai mult timp pentru ceea ce e cu adevărat important.

Shoppingul online reprezintă o variantă mult mai comodă, simplă şi rapidă de cumpărare, pentru că în prezent poţi lua orice produs de pe internet, fără cozi şi drumuri inutile: de la haine şi telefoane, până la medicamente, cărţi sau mâncare, tot ce îţi trebuie e doar la un

click distanţă. Chiar şi apa plată poate fi achiziţionată online şi adusă direct la uşa ta, fără ca tu să te mai oboseşti să o transporţi către casă.

Altex a luat decizia de a-şi diversifica gama de produse, astfel încât să îţi facă viaţa mai uşoară şi să te ajute să găseşti pe site-ul său toate produsele de care ai nevoie: mai nou poţi cumpăra de pe altex.ro

chiar şi băuturi non alcoolice şi cafea.

Ce fel de băuturi găseşti pe altex.ro

Băuturile preferate ajung acum direct la uşa ta, prin curier: Altex îţi oferă apă minerală, apă plată şi sucuri, toate disponibile la bax, în varianta de 0.5 litri, 0.25 litri, 1 litru, 2 litri si 5 litri. Poţi alege dintre apa Aqua Carpatica, Dorna, Bucovina şi La Vitta.

În ceea ce priveşte răcoritoarele, găseşti pe site Sprite, Fanta sau Coca Cola, precum şi sucuri naturale şi nectar de la Tymbark şi Ciao. Pentru copii, poţi cumpăra de pe Altex sucul Tedy – atât în varianta clasică, cât şi varianta de apă cu căpşuni sau cu lămâie.

Dacă eşti băutor de ceai şi cafea, le poţi achiziţiona separat sau împreună cu aparate şi accesorii ce te vor ajuta să le prepari oricând acasă, în doi timpi şi trei mişcări.

Cafeaua este disponibilă atât în varianta boabe, cât şi măcinată sau sub formă de capsule. Poţi opta între Doncafe, Tchibo, Jacobs, Amigo, Beanz, Lavazza, Bellissimo, Tassimo, Jura şi De Longhi. La capitolul ceai, vei găsi gama Just T, ce vine cu o aromă intense şi ingredient 100% naturale.

Ce avantaje ai dacă îţi cumperi apa online

Cumpărăturile de pe internet îţi aduc avantaje la care poate nici nu te gândeai, chiar şi atunci când este vorba de produse precum apa minerală şi cea plată:

-       Să cumperi online este mult mai comod şi mai rapid. În plus, nu mai e nevoie să cari pungile grele către casă, nici să consumi benzină sau să stai la cozi interminabile, ci doar să aştepţi sosirea curierului.

-       Poţi alege dintre mărci de renume de apă plată şi minerală, precum şi branduri celebre de suc şi nectar, ba chiar găseşti băuturi pentru cei mici.

-       Faci economie şi îţi respecţi mai uşor lista de shopping – atunci când mergi la magazin, chiar şi pentru a cumpăra o simplă apă, ajungi să pui în coş tot felul de alte produse la care nici nu te gândeai. Shoppingul compulsiv intervine de multe ori atunci când eşti într-un supermarket şi rafturile pline cu tot soiul de produse te tentează să cumperi lucruri inutile.

-       Rămâi la curent cu ofertele şi promoţiile de pe internet, care de multe ori le depăşesc pe cele din magazine. Nu uita că în plin Black Friday ar fi bine să arunci un ochi pe site-ul altex.ro.

În funcţie de ce îţi alegi apa

Cu siguranţă ai avut de multe ori tendinţa să crezi că toate apele plate şi minerale sunt la fel şi să cumperi fără să ţii cont de studii sau etichete. Iată, însă, că şi aici există două criterii importante în funcţie de care poţi alege cea mai bună apă plată:

-       Numărul de nitraţi: nitraţii sunt substanţe toxice, care pot duce în timp la afecţiuni grave. Dacă îi consumi în exces, poţi risca să ajungi la tulburări respiratorii sau chiar la cancer. Cea mai bună apă plată ar trebui să aibă o concentraţie de nitraţi sub 0.5 mg/litru.

-       Cantitatea de reziduuri: studiile arată că aceasta trebuie să fie cât mai mică, astfel încât să nu îţi afecteze funcţionarea organismului. O cantitate normală de reziduuri este de sub 500 mg/litru. 

Cu siguranţă că părinţii şi bunicii noştri visau de multe ori la posibilitatea de a scăpa de corvoada cumpărăturilor, iar în ziua de azi shoppingul online nu mai e un vis, ci o realitate cât se poate de firească. E timpul ca şi tu să te bucuri de mai multă libertate şi să îţi păstrezi energia pentru momentele importante, alegând să cumperi online.

 

Taguri:

Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.