Se apropie începerea noului an universitar, iar studenții încep să își caute chirii în București. Majoritatea optează pentru garsoniere, deoarece sunt mai ieftine, iar o parte dintre ei aleg și apartamente cu două camere, unde vor accepta să împartă chiria cu o a doua persoană. Potrivit statisticilor, prețul chiriilor a crescut cu 15% comparativ cu anul 2023. Care este prețul pentru o chirie pentru o garsonieră în Capitală?
Cât costă chiria pentru o garsonieră în București?
În primăvara acestui an s-au înregistrat mai puține cereri pentru chirii, în București, comparativ cu anii precedenți, mai ales după ce prețul chiriilor a crescut față de anul precedent.
Acum că se apropie anul universitar 2024-2025, studenții încep deja căutările unei garsoniere sau unui apartament cu două camere, unde urmează să locuiască cu chirie în următorul an de zile.
Astfel, potrivit anuntul.ro, prețul pentru o garsonieră, în sectorul 6 din Capitală, în zona Bulevardului Ghencea pornește de la suma de 250 de euro pe lună. Pentru cei care își doresc să fie mai aproape de zona Regie, în zona Residence, Lujerului, prețul pentru o garsonieră poate ajunge și la 430 de euro pe lună. Ambele locuințe sunt mobilate complet, inclusiv bucătăria.
De asemenea, pentru cei care doresc mai mult spațiu pentru ei, sau în cazul în care doresc să împartă chiria cu o altă persoană există și varianta închirierii unui apartament cu două camere.
Prețul unui apartament cu două camere, în zona Drumul Taberei pornește de la 1250 de lei.
Pentru cei care nu se uită la bani atunci când vine vorba de confortul personal, prețul chiriei pentru un apartament cu două camere, în zona Politehnica, poate ajunge la 680 de euro. Apartamentul are 56 mp, este mobilat modern și echipat complet. Acesta se află la 3 minute de metrou Grozăvești și la 5 minute de metrou Politehnica.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Crește prețul apartamentelor din România: Care sunt orașele cu cele mai mari cereri de cumpărare în 2024
Prețul chiriilor a crescut cu 15% comparativ cu anul precedent
Potrivit revista biz.ro, interacțiunile între chiriași și proprietari sau agenți au scăzut cu 1% comparativ cu luna aprilie a anului anterior (aprilie 2024 vs. aprilie 2023). Comparând luna aprilie a acestui an cu aceiași lună a anului precedent, prețurile medii pentru chirii au crescut cel mai mult (+13%) la categoria garsonierelor, unde prețul mediu de închiriere a fost de 348 de euro. De asemenea, prețul mediu pentru închirierea apartamentelor cu două camere a fost de 543 de euro în luna aprilie 2024, cu 12% mai mare față de cel din aprilie 2023. Totodată, prețul mediu pentru închirierea apartamentelor cu trei camere din Capitală a crescut cu 11% de la un an la altul, având o valoare medie de 767 de euro.
Cel mai scump sector din Capitală rămâne sectorul 1 cu apartamente care se închiriază la un preț mediu de 757 de euro, în timp ce sectorul 4 rămâne cel mai ieftin sector și în luna aprilie 2024,cu prețuri medii de 458 euro.
În luna aprilie apartamentele de închiriat din sectorul 6, considerat cel mai căutat sector de către studenți, au înregistrat cea mai mare creștere de preț comparativ cu anul trecut (+24%), urmate de apartamentele din sectorul 2 (+23%) și de cele din sectoarele 3 și 5 (+16%). Cele mai mici creșteri de preț per sectoare s-au înregistrat în sectorul 1 (+6%) și în sectorul 4 (+12%).