Dan Negru nu a putut trece cu vederea perechea de adidași care a devenit virală în ultima perioadă. Cât costă o astfel de pereche?
Cât costă perechea de adidași care l-a lăsat mască pe Dan Negru
O pereche de adidași a devenit virală și a stârnit reacții peste reacții în mediul online. Acest eveniment nu a putut trece neobservat de Dan Negru, care a venit cu un mesaj pe pagina sa de Instagram, în acest context.
Vedeta Kanal D nu înțelege cum o astfel de pereche „murdară” are un preț atât de mare. De asemenea, acesta face referire la realitatea din ziua de azi și la faptul că nefirescul a devenit firesc, iar noi am căzut în plasa nefirescului.
Ceea ce e cu totul șocant este prețul unor astfel de adidași, care nu costă nici mai mult, nici mai puțin de 1.000 de lei, însă poate ajunge și la 1.100 de lei, în funcție de site-ul sau magazinul de unde sunt achiziționați.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Pantofii ăștia costă 1000 de lei. Sunt noi, dar par vechi și murdari. Pantofii ăștia mi-au arătat că sunt retrograd: nu pricep nefirescul devenit firesc și nici urâtul devenit frumos! Politicieni murdari care vor să pară curați, idei vechi care vor să fie moderne.
Lumea e ca pantofii ăștia: second hand-ul a ajuns nou și se vinde scump! Urâțenia e noul frumos. Și eu sunt vechi!,” a scris prezentatorul TV pe pagina sa de Instagram.