Cum să găsești doctorul de care ai nevoie?
Alegerea unui medic poate fi confuză. Există multe specialități medicale și toate necesită o pregătire, experiență și expertiză diferită. Mai jos sunt enumerate câteva tipuri de specialități medicale și descrierea acestoraꓽ
- Dermatolog - boli ale pielii, părului și unghiilor
- Gastroenterolog - boli ale stomacului și intestinelor
- Medic internist – acesta este specialistul care ne poate îndruma spre ce specialități medicale să ne îndreptăm, în funcție de simptomele manifestate. Se aseamănă cu un medic generalist, dar are o pregătire specializată suplimentară.
- Medic proctolog - studiază, diagnostichează și previne afecțiunile canalului anal, ale anusului și ale regiunii perianale, etc.
În orice clinică medicală, indiferent dacă este vorba despre clinică Zalau, Constanța sau în orice altă zonă, personalul unității trebuie să știe la ce specialitate medicală să se prezinte pacienții, în concordanță cu simptomele menționate de aceștia. În plus și medicul de familie trebuie consultat, întrucât acesta ne poate redirecționa spre medicul potrivit.
Examinări ce trebuie efectuate în mod regulat
Din păcate, multe persoane se prezintă la medic în special în momentele în care observă modificări îngrijorătoare cu privire la starea lor de sănătate, iar acest fapt nu este deloc recomandat, întrucât fiecare individ trebuie să meargă la controale preventive, chiar dacă se simte bine. Acestea au rolul de a depista precoce anumite afecțiuni, care, nedepistate devreme, pot pune viața în pericol, dar, totodată, în cadrul acestor vizite preventive, pacienților li se poate și confirma faptul că nu prezintă nicio neregulă în organism.
Dacă am menționat importanța controalelor preventive, iată care sunt unele dintre cele mai importante vizite pe care trebuie să le facem medicilorꓽ
Vizita la oftalmolog
Miopia, hipermetropia, astigmatismul sau glaucomul sunt unele dintre problemele tratate de oftalmolog. Menținerea sănătății ochilor este foarte importantă, deoarece vederea reprezintă unul dintre cele mai importante simțuri pentru om. Având o problemă de vedere, aceasta se poate manifesta prin inflamație, roșeață sau vedere încețoșată, însă simptomele pot fi și altele. Prima verificare a ochilor ar trebui să se facă încă din copilărie, iar anual un control oftalmologic se impune, asta dacă nu există alte probleme ale ochilor ce trebuie monitorizate mai des.
Vizita la stomatolog
Alimentația și igiena dentară bună sunt doi factori esențiali pentru o bună sănătate orală. Cu toate acestea, este foarte important să vizitați medicul dentist o dată pe an pentru a controla și a preveni apariția unor probleme cum ar fi cavitățile, tartrul, gingivita, respirația urât mirositoare (halitoza) sau rănile.
Prima vizita la dentist ar trebui sa fie în timpul primei dentiții, cunoscută și sub numele de ” dinți de lapte”. Vizita la medicul dentist ar trebui să fie anuală pentru a evita dezvoltarea unor probleme orale asimptomatice.
Vizita la dermatolog
Dermatologul este specialistul care tratează bolile legate de piele, păr și unghii. Este foarte important ca profesionistul să urmărească alunițele corpului nostru pentru a preveni dezvoltarea unui posibil cancer de piele. În plus, ne pot sfătui, de asemenea, cu privire la modul de tratare a petelor pigmentare, căderii părului sau a bolilor, cum ar fi psoriazisul. Ar trebui să mergem periodic la dermatolog în funcție de numărul de pistrui, tipul de piele, istoricul familial și de cât de des ne-am expus la soare sau dacă am frecventat saloanele de bronzare. Dacă detectăm noi alunițe sau acestea și-au schimbat dimensiunea, ar trebui să mergem rapid la dermatolog.
Vizita la ginecolog/urolog
Mâncărimea vaginală, arsurile, secrețiile vaginale sau durerile din zona intimă a femeii sunt câteva dintre motivele pentru care femeile merg la ginecolog. De asemenea, ar trebui să mergem la acest specialist atunci când decidem să începem un tratament contraceptiv sau să rămânem însărcinate. Bărbații se vor prezenta la urolog, cu atât mai mult cu cât au peste 40 de ani. Atât femeile, cât și bărbații trebuie să meargă anual la controale ginecologice, respectiv urologice.
Chiar dacă vă simțiți bine, ar trebui să mergeți controale de rutină, deoarece acestea vă pot ajuta să evitați problemele pe viitor. De exemplu, singura modalitate de a ști că aveți tensiune arterială ridicată este ca un specialist să v-o măsoare, la fel va fi și cu nivelurile ridicate de zahăr din sânge ori cu cele ale colesterolului, care nu generează întotdeauna simptome, în special când afecțiunile corespunzătoare acestora sunt în stadii incipiente.
Articol susținut de Anastasios Medical, o rețea medicală cu clinici în Cluj, Bacău și Zalău. Pentru mai multe detalii și programări, vizitați anastasios.ro