Cât de mult vor crește pensiile începând cu anul viitor? Premierul interimar al României, Florin Cîțu, a făcut anunțul pentru toți pensionarii

Author: Lavinia Medrea

Cât de mult vor crește pensiile începând cu anul viitor? Premierul interimar al României, Florin Cîțu, a făcut anunțul pentru toți pensionarii

Sursa: PixaBay

Premierul interimar al României, Florin Cîțu, a vorbit despre creșterea pensiilor de anul viitor. Acesta a dat detalii despre negocierile pe care le-a avut cu PSD și PNL.

Florin Cîțu a vorbit despre negocierile cu PNL și PSD. Există tensiuni pe subiectul creșterii pensiilor de anul viitor, liberalii vor să se mărească pensiile, dar nu prin tăierea banilor pentru investiții, iar liderul PNL a precizat că pensiile nu se măresc nici măcar cu rata inflației 2022.

Florin Cîțu: „ Noi nu suntem de acord să luăm bani de la investiții”

Florin Cîțu
[Sursa: Facebook Florin Cîțu]

„Sunt discuții despre pensii, despre salarii. Aici am spus da, noi suntem de acord, am crescut pensiile, am crescut salariile, alocațiile, într-o perioadă de criză majoră, când nimeni nu făcea așa ceva în Europa. O vom face și acum, în contextul traiectoriei deficitului pe care am anunțat-o deja.

Citeste si: Pensiile nu mai cresc cu 40%! Vasile Dîncu: „Când am făcut acel proiect cu 40%, nu era pandemie”

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Putem să punem o creștere de cheltuieli și vedem dacă se încadrează în deficitul de anul viitor. Dacă nu se încadrează, singura soluție este să luăm bani de la investiții. Noi nu suntem de acord să luăm bani de la investiții. Dar sunt de acord să creștem pensiile. Avem deja în programul de guvernare o creștere de 5% pentru anul viitor, trebuie să vedem dacă găsim resurse să mergem cu o creștere mai mare.

Toate trebuie judecate în contextul acesta economic. Să ne asigurăm că toate vor putea fi plătite și pe viitor, nu doar să facem creșteri populiste”, a declarat Florin Cîțu.

Ce spune Florin Cîțu după respingerea unei propuneri PNL- PSD

„Trebuie să ne uităm cum am ajuns astăzi aici. Din păcate, foștii parteneri, USR, au dat mâna cu PSD, n-au mai vrut să dea mâna cu noi. Suntem astăzi aici și trebuie să facem o guvernare pentru români. Iar ce le spunem celor care ne-au votat este că niciunul dintre principiile pentru care ne-au votat și niciuna dintre măsurile pentru care ne-au votat nu va fi diluată sau va dispărea în această guvernare.

Citeste si: Anunțul momentului pentru pensionari! Cine va primi mai mulți bani de la 1 ianuarie 2022

Vom merge în această guvernare pentru a apăra în continuare proprietatea privată, antreprenorii, românii care își asumă riscuri și muncesc în România, cei care plătesc taxe, și îi vom asigura din nou că nu le vom crește taxele. Pentru asta suntem acolo.  Dacă această guvernare înseamnă să fim alături de social-democrați, asta este, asta este în acest moment soluția pentru România. Dar, repet, îi asigur că nu vom abdica de la acele principii și măsuri pentru care am fost votați”, a explicat Florin Cîțu.