Cât de scumpă este viața în Coreea de Sud și care este salariul minim de acolo

Author: Denisa Avram
Actualizat: 21 iul 2022, 11:30
Care sunt costurile de trai in Coreea de Sud

Coreea de Sud este una dintre cele mai puternice economii ale lumii. Iată cum se compară costurile de trai de acolo cu cele din România

După 68 de ani de la încheierea războiului cu Coreea de Nord.  Coreea de Sud a reuşit să ajungă a douăsprezecea economie la nivel mondial şi a treia din Asia, după Japonia şi China. Economia înfloritoare nu este singurul atuu al ţării. În ultimii ani, Coreea de Sud a devenit o destinaţie turistică importantă, având un patrimoniu cultural impresionant.

Cât costă cumpărăturile în Coreea de Sud? 

O influenţă mare asupra preţurilor din Coreea de Sud o are producţia autohtonă. În ceea ce priveşte transportul sau masa la un restaurant lucrurile nu sunt cu mult diferite faţă de România. În supermarketuri, însă, fructele şi legumele costă duble, uneori chiar triplu în comparaţie cu preţurile de la noi. Carnea şi brânzeturile sunt şi ele mult mai scumpe. Ţigările au, însă, preţul mai mic decât în România.

Potrivit estimărilor făcute de costulvietii.com, bugetul necesar pentru traiul în Coreea de Sud este unul mediu spre ridicat. Iată o listă cu prețurile pentru cărnuri, fructe, legume, produse lactate, cereale, băuturi alcoolice și băuturi răcoritoare:

 

  • Pâine (250g)= 1.055€
  • Un cofrag de ouă= 2.43€
  • Un kilogram de aripioare de pui= 7.67€
  • Un kilogram de mere= 5.18€
  • Un litru de lapte= 1.81€
  • Un kilogram de brânză făcută în zonă= 13.94€
  • Un kilogram de varză= 1.94€
  • Un kilogram de ceapă= 2.32€
  • 1 kilogram de cartofi= 3.19€
  • 1 kilogram de roșii= 4.62€
  • 1 Kg de portocale= 4.29€
  • 1 kilogram banane= 3.27€

 

Prețuri la restaurantele din Coreea de Sud

Dacă v-aţi întrebat cât costă, în medie, mâncarea la un restaurant din Coreea de Sud, aici puteţi găs i  o listă cu prețurile pentru cafea, apă, sucuri, meniul zilei sau hamburgeri:

 

  • Mâncare pentru o persoană la un restaurant ieftin= 5.18€
  • Mâncare pentru două persoane la un restaurant de calitate= 29.59€
  • Un meniu McDonald’s= 4.44€
  • Cafea cu lapte= 3.35€
  • O doză de Coca-Cola sau Pepsi (0.33l)= 1.24€
  • O sticlă cu apă (0.33l)= 0.62€

Preţuri chirii în Coreea de Sud

Chiriile au şi ele preţuri extrem de ridicate. O garsonieră la periferie poate fi închiriată cu preţuri între 1600 şi 2800 de lei. Achiziţia unui apartament ajunge la sume exorbitante, preţul unuia de 3 camere, în Seul, fiind de 1 milion de dolari. Mai multe aproximări pentru chirii în Coreea de Sud apar aici:

 

  • Chiria pentru un apartament cu un singur dormitor în centru= 462.45€
  • Chiria pentru un apartament cu un singur dormitor în suburbii= 315.36€
  • Chiria pentru un apartament cu trei camere în centru= 1,206.80€
  • Chiria pentru un apartament cu trei camere în suburbii= 743.02€
  • Preț/ m2 în centru= 7,634.38€
  • Preț/ m2 în suburbii= 4,580.90€

Citeste si: Carantină obligatorie pentru românii întorşi în ţară din zone de risc! Care sunt ţările de pe lista galbenă

 

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

 

Viaţa în Coreea de Sud
Cat de scumpa este viata in Coreea de Sud
 

Coreea de Sud este una dintre ţările ai cărei locuitori folosesc în marea majoritate cardurile pentru a efectua orice fel de plată. Aici nu există cod pin pentru niciun fel de tranzacţie, de orice valoare ar fi aceasta, conform life.ro. 

Ţara se bucură de o infrastructură foarte bună. Suprafaţa Coreei de Sud este de puţin peste 100.000 de kilometri pătraţi, mai puţin de jumătate din suprafaţa României, şi peste 50 de milioane de locuitori, de 2 ori şi jumătate mai mult. Este şi una dintre ţările cu cea mai mare densitate de locuitori, 80% în mediul urban.

Coreea de Sud are o reţea de străzi şi autostrăzi impresionantă, completată de una de poduri pe măsură. Există un pod pe 2 niveluri, unul pentru fiecare sens, cu o lungime de 7,4 kilometri. Doar în capitala Seul există 22 de magistrale ce ajung şi în oraşele învecinate. Staţiile de metrou au pereţi de sticlă pe peroane, astfel încât să nu existe riscul vreunui accident sau a unei tentative de sinucidere.

Citeste si: TOP 10 cele mai inalte cladiri din lume. Niciuna dintre ele nu se afla in Europa!

Respectul este cuvântul de ordine în cultura coreeană. Dacă ridici tonul în public eşti imediat apostrofat din priviri de cei din jur. Urcarea în mijloacele de transport public se face aşteptând la coadă în şir indian.

Există locuri speciale pentru vârstnici pe care nu se aşază nimeni altcineva, oricât de plin ar fi respectivul mijloc de transport. La fel este şi în catul femeilor însărcinate. Ele au la mână câte o brăţară ce activează un bec montat deasupra locurilor destinate lor. Atunci cel aşezat acolo se ridică automat şi îi cedează locul.

Populaţia este conectată permanent la tehnologie în Coreea de Sud aşa că au fost montate inclusiv semne care îi atenţionează pe pietoni să nu se uite în telefonul mobil atunci când traversează. Aproximativ 80% din locuitori folosesc smartphone-ul, iar 98% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani au un telefon mobil. 

Citeste si: Kim Jong Un ar fi murit sau s-ar afla în ”stare vegetativă” în urma unei operaţii, scriu publicaţii asiatice

Economia şi industria Coreei de Sud

Datorită exportului de produse finite, Coreea de Sud a avut o creştere economică extraordinară şi este o putere la nivel mondial. Hyundai şi Kia sunt realizate local. Ţara este al cincilea producător de maşini din lume, construcţia de automobile fiind şi una dintre cele mai importante ramuri ale industriei locale. Alta ar fi cea de electronice, cu giganţi precum Samsung şi LG, dar şi construcţia de nave şi industria siderurgică.

Cultura sud coreeană este adesea asoiată dependenţei de muncă. Ei nu concep ideea de a da greş, de a-şi dezamăgi superiorii sau să plece de la muncă înainte să termine tot ceea ce au de făcut.

Astfel, capitala Seul a ajuns să primească denumirea de oraşul care nu doarme niciodată.

Seul este a doua metropolă din lume ca populaţie, cu peste 10 milioane de locuitori. Traficul este extrem de aglomerat la orice oră din zi şi din noapte. iMagazinele sunt deschise non-stop tocmai din cauza programului intens de muncă la care se supun sud-coreenii. 

Dezavantajele vieţii în Coreea de Sud 

Coreea de Sud se apropie de cea mai scăzută rată a fertilităţii din lume. Natalitatea este sub 1%, femeile fiind învăţate că nu pot îmbina familia cu cariera.

Aici diferenţele salariale între femei şi bărbaţi sunt mari, la fel şi presiunea angajatorilor. Femeile susţin că doar dacă aduc vorba despre copii sau rămân însărcinate sunt supuse discriminării.

Multe femei resping ideea căsătoriei sau a unei relații de teama de a nu fi abuzate de către parteneri. Un studiu al Institutului Coreean de Criminologie arată că 80% dintre bărbații sud-coreeni au admis că au avut un comportament abuziv față de partenerele lor. Situația este una contrastantă față de comportamentul în public, sud-coreenii fiind recunoscuți, pentru respectul de care dau dovadă față de ceilalți și pe care îl pretind, la rândul lor.

Care este salariul minim în Coreea de Sud

Conform aproximărilor făcute de platforma costulvietii.com, salariile din Coreea de Sud se prezintă astfel:

 

  • Salariu minim Coreea de Sud= 1,283€
  • Salariu mediu Coreea de Sud= 1,959.77€
  • Salariul unui contabil Coreea de Sud= 2,606.81€
  • Salariul unui arhitect Coreea de Sud= 3,105.21€
  • Salariul unui babysitter Coreea de Sud= 1,016.38€

Citeste si: Care este noul salariu minim în 2021. A fost publicat deja în Monitorul Oficial

  • Salariul unui ospătar Coreea de Sud= 1,514.78€
  • Salariul unui zidar Coreea de Sud= 1,744.40€
  • Salariul unui dentist Coreea de Sud= 7,591.70€

 

Citeste si: Care este salariul minim în construcții. Cât ajunge să câștige un muncitor pe șantier