Din anul 2011, Cosmin Cernat este căsătorit cu frumoasa Mădălina Moroșanu. Cei doi se cunosc încă din anul 2007, de când erau colegi la Kanal D, unde el era șeful departamentului de Știri Sportive, iar ea era prezentatoare la Matinalul postului.
Cosmin Cernat a plecat cu soția lui în Dominicană
Weekend-ul trecut, prezentatorul TV a făcut o postare direct de pe aeroport, prin care i-a surprins pe fanii de pe social media.
„Abia aștept să ajung în Republica Dominicană, am avut o perioadă extrem de încărcată(...) Referitor la bagaj, mi-am luat foarte puține lucruri, câteva tricouri, cămăși, șlapi și racheta de tenis. Restul bagajelor sunt ale Mădălinei și ale lui Matei”,
Mai apoi, după ce a urcat respectivul material pe rețelele sociale și s-a îmbarcat în avion, acesta a ajuns în paradisul exotic, în urma unei lungi călătorii. Însă, imediat după ce s-a instalat, prezentatorul nu a întârziat să le arate internauților cum se bucură, împreună cu Mădălina, de vremea însorită și de plajele exotice ale insulei din Caraibe.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Cosmin Cernat are o frumoasă familie alături de Mădălina Moroșanu
De 13 ani, prezentatorul și soția lui au o frumoasă căsnicie și o familie fericită.
Cei doi și-au început povestea de dragoste la scurt timp după ce ieșiseră din mariajele eșuate, iar faptul că aveau, deja, copii, nu i-a împiedicat să își construiască o viață împreună.Cosmin Cernat are două fiice, de 14 și 20 de ani, pe nume Maya și Ayana, din căsătoria cu Monica Iagăr, fosta campioană mondială la atletism. Cele două fete au crescut împreună cu fiul Mădălinei Moroșanu, Matei, în vârstă de 18 ani, al cărui tată este renumitul om de televiziune Dumitru Moroșanu.
„E o bucurie pentru noi toți să fim împreună. E un lucru foarte important, la care eu am ținut tot timpul: să fim împreună și, într-o lume nebună, în care nu e timp mai de nimic. Să avem familia alături”, dezvăluia prezentatorul TV în anul 2019, conform ciao.ro.