Alexandru Rafila a declarat că imunitatea obținută după vaccin este diferită și se menține vreme de un an, însă totul depinde de imunitatea individuală, dar și de tipul de vaccin.
Citeste si: Câte persoane s-au vaccinate în România, până acum? Au fost administrate 5 milioane de doze de vaccin
Alexandru Rafila, despre imunitatea oferită de vaccinul anti-COVID
Alexandru Rafila a spus că imunitatea oferită de vaccineste de cel puțin un an, nu șase luni așa cum cum se vehicula.
„Timp de o lună de zile, unul din caii de bătaie ai lui Voiculescu a fost legat de cei care s-au vaccinat peste rând. Faptul că a făcut din asta o campanie care a avut ca efect compromiterea încrederii populației în campania de vaccinare.
Eficacitatea vaccinului o să fie de cel puțin un an de zile, nu de șase luni. În ce am citit eu nu se făcea referire la jumătate de an. Imunitatea obținută după vaccin e diferită, merge spre un an. Depinde mult de fiecare vaccin și de imunitatea individuală. Eu cred că imunitatea la marea majoritate a celor vaccinați va avea o valabilitate de cel puțin 12 luni”, a declarat Rafila la RomaniaTv.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
De asemenea, Alexandru Rafila a declarat că abia în octombrie vom ajunge la un număr de 10 milioane de persoane vaccinate, ținând cont de ritmul de vaccinare actual. Abia de la 1 octobmrie s-ar putea vorbi despre renunțarea la restricții și la masca de protecție, potrivit Wowbiz.
„Cea mai mare prostie de la început a fost politizarea pandemiei. Cei care au făcut acest lucru nu și-au dat seama ce efect are.
Eu cred că dacă la 1 octombrie renunțăm la mască și la restricții ar fi bine. Ar fi ideal, din punctul meu de vedere, și rezonabil. Abia atunci cred eu că vom ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate.
Citeste si: Bilanț coronavirus 28 aprilie 2021: Număr mare de decese! Câte cazuri noi s-au înregistrat
Ritmul de vaccinare de 100.000 de doze pe zi ne va duce undeva la începutul lui octombrie. Trebuie să atragi oamenii. Cum? Să le fie ușor să se vaccineze, să fie undeva aproape de casă, să meargă cu buletinul. Trebuie găsită o soluție și cu medicii de familie. Trebuie stimulați simplu, din punctul meu de vedere. Dacă reușesc să vaccineze un anumit număr de persoane, să primească o primă. Nu e ca și cum primesc o sumă de bani degeaba”, a mai adăugat medicul.