Cât este taxa de stațiune pe care românii trebuie să o plătească atunci când se cazează la mare

Author: Raluca Ionita
Actualizat: 24 iul 2022, 17:05

Românii trebuie să plătească o taxă de stațiune, atunci când se vor caza pe litoralul românesc. Sunt vizate stațiunile Saturn, Venus, Jupiter, Neptun şi Olimp.

S-a introdus o nouă taxă de stațiune pe litoralul românesc. Începând din acest sezon estival, turiștii care vor să-și petreacă o parte din concediu la mare, vor fi nevoiți să plătească în plus.

Taxă de stațiune pe litoralul românesc

Autoritățile locale din Mangalia au introdus o taxă pentru turiști, cu scopul de a moderniza stațiunile de pe litoralul românesc. Astfel, cei care vor să se cazeze în Saturn, Venus, Jupiter, Neptun sau Olimp vor trebui să plătească 5 lei pe zi, de persoană.

Banii vor fi achitați la unitățile de cazare, indiferent că este vorba despre hoteluri sau despre pensiuni, iar fondurile vor fi folosite pentru a finanța diverse prioiecte de dezvoltare a zonei de sud a litoralului. De asemenea, autoritățile vor să aibă suficienți bani și pentru a promova aceste stațiuni. 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

”Se aprobă instituirea taxei speciale de staţiune în municipiul Mangalia. Taxa specială se instituie în vederea promovării turistice a Municipiului Mangalia şi a staţiunilor arondate, reprezentând venit cu destinaţie specială la bugetul local”, este anunțul prevăzut prin hotărârea de Consiliu Local de la sfârşitul anului trecut. 

Taxele încasate de către unitățile de cazare trebuie livrate lunar la bugetul local, până pe data de 10 a lunii următoare celei în care s-a efectuat cazarea. 

Cine este scutit de la taxa de stațiune

Nu toată lumea va plăti însă această taxă de stațiune. Sunt și anumite categorii care sunt exceptate. Iată care sunt acestea:

  • veteranii de război
  • văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război
  • foştii deţinuţi politici
  • persoanele cu handicap grav sau accentuat
  • persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate
  • posesorii biletelor de tratament emise de Casa Naţională de Pensii Publice şi Case Teritoriale
  • persoanele asigurate prin C.A.S. care beneficiază de servicii de tratament pe bază de trimitere medicală.

Taxa de stațiune a intrat în vigoare de pe data de 1 mai 2021, astfel că turiștii care au vrut să-și petreacă vacanța de Paște pe litoral au avut parte de această surpriză. 

Au fost și persoane care au refuzat să achite banii, pentru că nu au primit niciun serviciu în plus pentru aceste sum. Astfel, hotelierii au fost nevoiți să plătească de la ei către administrația locală aceste taxe.