Cătălin a fost găsit fără viață, în apele Dunării, la trei zile de când a fost dat dispărut. Peste doar câteva zile, acesta trebuia să ajungă în băncile școlii, pentru a susține examenul de Bacalaureat.
Băiatul de 18 ani, înecat în Dunăre, a fost găsit
Dispariția lui Cătălin Gabriel a fost anunțată de către tatăl acestuia, deoarece nu mai reușea să ia legătura cu el.
Când apelul la 112 a fost efectuat, la locul cu pricina, s-au deplasat echipaje de căutare-salvare din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin, două bărci, nouă subofițeri, dar și un echipaj SMURD.
Căutările lui Cătălin au durat trei zile, timp în care pompierii au depus eforturi mari, pentru a scoate la lumină trupul neînsuflețit al acestuia. Ieri, 21 iunie, misiunea s-a încheiat. Cadavrul lui Cătălin Gabriel a fost găsit în zona localității Șimian, fiind transportat la morgă, de unde urmează să fie ridicat de către familie.
Cătălin absolvise clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” din Drobeta Turnu Severin și urma să susțină examenul maturității în doar câteva zile.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Mai multe persoane s-au luat la bătaie în Constanța
Mai multe persoane au început o bătaie în toată regula, pe străzile din Constanța, la câțiva pași de Casa de Cultură. După ce bătaia s-a oprit, la locul cu pricina, au ajuns zeci de jandarmi, de polițiști și de mascați de la trupele speciale.
Apelul la 112 a fost efectuat chiar de către oamenii din zonă, dar spiritele s-au liniștit, iar protagoniștii au fugit, până ca oamenii legii să ajungă.
Totul s-a petrecut ieri, seară, 21 iunie, în jurul orei 22:00. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și de încăierare.
Cele cinci persoane au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore, fiind duse și încarcerate, conform poliților din Constanța, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, acestea vor ajunge la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.