Cate 2500 de lei pentru bucurestenii care depun dosarul in maxim o luna. Cine are acest drept

Autor: L.S.
Actualizat: 07 sep 2020, 07:50

Stimulentul financiar în valoare de 2.500 de lei, pentru copiii care se nasc în București, este valabil și în anul 2019.

Pentru a beneficia de acest ajutor, cel puţin unul dintre părinţi trebuie să aibă domiciliu în Bucureşti, iar copilul să fie născut într-o maternitate din Capitală.

Termenul de depunere a actelor este de cel mult o lună de la naşterea copilului iar sumele se acordă prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. O altă condiție este ca părinții să nu aibă datorii față de bugetul local.

Măsură luată de Primăria București este justificată de scăderea natalității.

Reducerea continuă a natalităţii, în paralel cu o creştere constantă a numărului vârstnicilor va determina schimbarea echilibrului între generaţii, cu consecinţe majore asupra dezvoltării socio-economice viitoare prin reducerea progresivă a disponibilităţii privind resursele umane. (…) Propunem acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuţi în cuantum de 2.500 de lei net/nou-născut, având în vedere multiplele cheltuieli pe care o familie tânără trebuie să le realizeze odată cu venirea pe lume a unui nou născut”, explică iniţiatorii proiectului.

Stimulent de naștere de 2500 de lei pentru mame. Unde se pot depune dosarele:

Cererea, însoțită de documentele doveditoare se va depune în termen de maxim o luna de la nașterea copilului la una din urmatoarele adrese:

– Sos. Ștefan cel Mare nr. 1, (PERLA) sector 1.

– în incinta Complexului de Servicii Sociale – OMINIS – Aleea Turnu Măgurele nr.

17A, sector 4.

– în incinta sediului Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București – Str. Constantin Mille nr. 10, sector 1.

Programul de lucru pentru depunerea dosarelor:

Luni – Joi, între orele 9.00 – 15.00

Atenție: VINEREA NU SE PRIMESC DOSARE PENTRU ACORDAREA STIMULENTULUI PENTRU NOU-NĂSCUT!

Citeste si: Titularizare 2019. A fost publicat calendarul de titularizare actualizat

Citeste si: Cel mai rar tip de sânge: I se spune „sângele de aur” şi doar 43 de persoane din întreaga lumea îl au

Citeste si: În Romania se răspândește un nou virus periculos. Dr. Streinu-Cercel avertizeaza

Actele necesare la depunerea dosarului pentru stimulent financiar nou-născuți:

– Cerere tipizată (se completează la locațiile de depunere sau se descarcă de AICI).

– Declarație de consimțământ (se completează la locațiile de depunere sau se descarcă de AICI), completată de părintele care nu se prezintă la depunere sau în contul căruia nu se virează stimulentul/nu ridică simulentul. Această declarație este necesară pentru prevenirea situațiilor în care unul dintre părinți nu este de acord ca celălalt părinte să încaseze/ridice stimulentul.

– Certificatul de naștere* al copilului, original și copie sau număr de înregistrare care conține CNP-ul copilului eliberat de Biroul de înregistrare nașteri de la Oficiul de Stare Civila, în cazul în care nu s–a eliberat certificatul de naștere;

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

* dosarul se completează cu copie certificat naștere copil imediat ce este emis de Biroul înregistrări acte de naștere;

– Biletul de ieșire din spital al nou-născutului sau certificat medical constatator al nașterii emis de către unitatea sanitară (copie);

– Actul de identitate* al părinților, original și copie;

* solicitantul să aibă domiciliul stabil sau viza de reședință în municipiul București cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii.

– Certificat fiscal emis de Direcția de Taxe și Impozite Locale de sector pentru părintele deponent, din care reiese că solicitantul nu are datorii neeșalonate către bugetul local;

– Extras de cont* pentru efectuarea viramentului bancar

*extrasul de cont se obține de la banca unde este deschis contul, eliberându-se pe loc;
Stimulent de naștere de 2500 de lei. Condiții de acordare:

– Stimulentul financiar se acordă o singură dată, pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere.

– Termenul de depunere a dosarului este de 1 (o) lună de la data nașterii copilului. Nu este admisă nicio întârziere față de acest termen, indiferent de motivație.

– Cel puțin un părinte are domiciliul stabil sau viza de reședință în municipiul București cu cel puțin 6 (șase) luni înainte de depunerea cererii (atât domiciliul cât și viza de reședință trebuie să fie de minim 6 luni la date depunerii cererii).

– Nașterea s-a înregistrat într-o maternitate din cadrul unităților sanitare, publice sau private, cu paturi de la nivelul municipiului București. Nu este admisă nicio derogare de la această condiție, indiferent de motivație.

– Stimulentul financiar nu se acordă beneficiarilor care au datorii neeșalonate către bugetul local. În acest caz, solicitantul va depune la dosar Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice, eliberat de Direcția de Impozite și Taxe Locale. Certificatul fiscal trebuie să fie pe zero.

– La depunerea dosarului, beneficiarul este obligat să prezinte actul de identitate și certificatul de naștere al copilului, ambele în original.

– Dosarul cu actele doveditoare este acceptat numai dacă este complet.

– Dacă dosarul este depus în două sau trei locații din cele menționate mai sus, toate cererile vor fi respinse.

Stimulentul financiar pentru nou-născut va fi virat în contul părinților la finalul lunii următoare depunerii cererii. Exemplu: dacă ați depus cererea în data de 7 iunie 2019 veți încasa stimulentul financiar pentru nou-născut în ultima săptămână din luna iulie 2019.

Pentru informații suplimentare puteți suna la numărul de telefon 021.314.23.15 tasta 3 sau la adresa de e-mail: [email protected].

Stimulent de naștere de 2500 de lei. Banii se acordă în baza unui dosar care va conţine:

Părinții se vor prezenta cu următoarele acte, in termen de maxim o luna de la data nașterii copilului:

dosar cu șină;
certificatul de naștere al copilului, original și copie sau nr. de înregistrare care conține CNP-ul copilului de la Biroul de înregistrare nașteri de la Oficiul de Stare Civila, în cazul în care nu s-a eliberat certificatul de naștere
* dosarul se completează cu copie certificat nastere copil imediat ce este emis, cel mai tarziu în data în care se virează stimulentul;
biletul de ieșire din spital/certificat medical constatator al nașterii emis de către unitatea sanitară (copie);
actul de identitate al părinților, original și copie;
extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar
* Extrasul de cont se obține de la banca unde este deschis contul, eliberându-se pe loc;
cerere tipizată (se completează la locațiile de depunere sau se poate veni cu ea completată, după ce se descarcă de pe site-ul www.dgas.ro).
declarație de consimțământ (se completează la locațiile de depunere sau se poate veni cu ea completată, după ce se descarcă de pe site-ul www.dgas.ro)

Stimulent de 1500 de lei pentru tinerii care se căsătoresc

Consilierii Generali au aprobat, în şedinţa din 18 mai 2017, proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei va acorda, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, un stimulent de 1.500 de lei net fiecărei familii de tineri care se căsătoresc, cu condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie şi cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

Vezi cele mai noi Stiri kanal D

sursa: totuldespremame.ro

 


Alexandra nu vede cu ochi buni apropierile dintre Gagea și Virginia, așa că reacționează. Andreea Mantea a întrebat-o dacă este geloasă pe cei doi, însă concurenta de la „Casa iubirii” neagă cu vehemență.