Paștele este este una dintre cele două mari sărbători de peste an, dar, spre deosebire de Crăciun, Paștele nu pică în fiecare an la aceeași dată. Câte zile vor avea libere românii de sărbătorile Pascale.
Când cade Paștele în 2023?
Ortodocșii români vor sărbători Paștele în luna aprilie, la fel va fi sărbătorit și de către credincioșii catolici. Ultima data când Paștele catolic și Paștele ortodox au picat în aceeași zi a fost în anul 2017.
În 2023, Paștele ortodox pică duminică 16 aprilie, iar Paștele catolic este sărbătorit în data de 9 aprilie.
Citește și: Minivacanță în aprilie 2023: De câte zile libere se bucură românii în perioada sărbătorilor de Paște?
Câte zile libere vor avea românii de Paște?
Românii au liber în prima și în a doua zi de Paște, iar începând din anul 2018, și Vinerea Mare este zi liberă.
Angajații vor avea liber astfel: 14 aprilie 2023 – Vinerea Mare – zi liberă sărbătorită vineri; 16 aprilie 2023 – Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită duminică; 17 aprilie 2023– a doua zi de Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită luni.
Așa că, în acest an românii vor avea 4 zile libere consecutiv, în care va fi inclus și weekendul 15-16 aprilie.
Românii vor avea 5 zile libere și în luna iunie
De asemenea, angajații de la stat vor beneficia de o minivacanță de 5 zile la începutul lunii iunie.
Numărul zilelor libere de care pot beneficia salariații din România este de 15, conform Codului Muncii. În anul 2023, 12 dintre acestea pică în timpul săptămânii, astfel încât salariații cu program obișnuit de lucru, de luni până vineri, se vor bucura de timp liber în acele zile.
Vestea bună este că la început de iunie, angajaţii vor avea o minivacanţă de o săptămână. 1 iunie este Ziua Copilului, 2 iunie este punte, sâmbătă şi duminică este weekend legal, iar luni este a doua zi de Rusalii.
Citește și: Săptămâna Patimilor 2023: Ce sunt Deniile și ce reprezintă fiecare zi din Săptămâna Mare?
Zile libere 2023 legale în România
În prezent, românii beneficiază de 15 zile libere legale:
- 1 ianuarie și 2 ianuarie — Anul Nou (duminică și luni)
- 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române (marți)
- 14 aprilie — Vinerea Mare
- 16-17 aprilie — Paște ortodox 2023 (duminică și luni)
- 1 mai — Ziua Muncii (pică luni)
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
- 1 iunie — Ziua Copilului (pică joi)
- 4 iunie și 5 iunie – Rusalii și a doua zi de Rusalii (duminică și luni)
- 15 august — Adormirea Maicii Domnului (marți)
- 30 noiembrie — Sfântul Andrei (joi)
- 1 decembrie — Ziua Națională a României (vineri)
- 25 decembrie și 26 decembrie — Crăciunul (luni și marți)
Când cade Paștele ortodox în următorii ani?
- Paştele Ortodox 2024 – duminică 5 mai
- Paştele Ortodox 2025 – duminică 20 aprilie
- Paștele Ortodox 2026 – duminică 12 aprilie
- Paștele Ortodox 2027 – duminică 2 mai
- Paștele Ortodox 2028 – duminică 16 aprilie
- Paștele Ortodox 2029 – duminică 8 aprilie
- Paștele Ortodox 2030 – duminică 28 aprilie
Când cade Paștele catolic în următorii ani?
- Paștele Catolic 2024 – duminică 31 martie
- Paștele Catolic 2025 – duminică 20 aprilie
- Paștele Catolic 2026- duminică 5 aprilie
- Paștele Catolic 2027 – duminică 28 martie
- Paștele Catolic 2028 – duminică 16 aprilie
- Paștele Catolic 2029 – duminică 1 aprilie
- Paștele Catolic 2030 – duminică 21 aprilie
Sursă: libertatea.ro