Rusaliile, cunoscute și drept Pogorârea Sfântului Duh (ortodox)/ Coborârea Sfântului Spirit (catolic), sunt un praznic creștin, sărbătorit în a cincizecea zi de după Paști, care este întotdeauna o zi de duminică. În 2023 Rusaliile sunt sărbătorite pe data de 4, respectiv 5 iunie.
Ce reprezintă de fapt Sărbătoarea Rusaliilor?
Această sărbătoare Împărătească este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de Paște.
Citește și: Pe ce dată pică Paştele ortodox şi catolic în 2024?
Câte zile libere vor avea în acest an românii de Rusalii?
Pentru că 2 iunie cade vinerea, Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca zilele de 2 iunie și 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariații din instituţiile şi autoritățile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care
nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal. Conform guvernanților, zilele nelucrătoare vor fi joi, 1 iunie, vineri, 2 iunie, sâmbătă şi duminică, precum şi luni 5 iunie. Astfel, bugetarii vor avea cinci zile libere, ceea ce înseamnă o nouă mini-vacanță.Potrivit documentului, nu se acordă zi liberă în 2 iunie pentru locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Potrivit Hotărârii Guvernului „2 iunie 2017 nu este considerată zi nelucrătoare pentru locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității, magistraților şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 2 iunie 2017”.Citește și: Sfânta Irina 2023: Pe ce dată se sărbătorește? Mesaje și urări cu La mulți ani
Câte zile legale au românii în 2023?
În prezent, românii beneficiază de 15 zile libere legale:
- 1 ianuarie și 2 ianuarie — Anul Nou (duminică și luni)
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
- 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române (marți)
- 14 aprilie — Vinerea Mare
- 16-17 aprilie — Paște ortodox 2023 (duminică și luni)
- 1 mai — Ziua Muncii (pică luni)
- 1 iunie — Ziua Copilului (pică joi)
- 4 iunie și 5 iunie – Rusalii și a doua zi de Rusalii (duminică și luni)
- 15 august — Adormirea Maicii Domnului (marți)
- 30 noiembrie — Sfântul Andrei (joi)
Câte zile libere vor avea românii în 2024?
În 2024, Codul Muncii din România va acorda 15 zile de sărbători legale de care angajații se vor putea bucura pe tot parcursul anului. Dintre aceste 15 zile nelucratoare, 10 vor cădea în timpul săptămânii, iar 5 vor fi în weekend. Acest lucru înseamnă că persoanele care lucrează de luni până vineri vor avea doar 10 zile libere pe tot parcursul anului.
Sursă: hotnews.ro