Au mai rămas doar două luni până la sfârșitul anului, ceea ce înseamnă că românii vor mai beneficia doar de câteva zile libere de la stat.
Câte zile libere vor mai avea românii în 2021? Cum arată calendarul zilelor libere
Românii vor mai beneficia de numai 4 zile libere de la stat, împărțite pe parcursul următoarelor două luni.
Zilele libere care au mai rămas din 2021 sunt împărțite în felul următor. Românii vor avea liber de la stat pe 30 noiembrie de Sfântul Andrei și pe 1 decembrie de Ziua Națională. Astfel, aceștia nu vor munci, asta pentru că cele două sărbători pică în timpul săptămânii.
Guvernul a dat liber marți și miercuri celor care lucrează în instituțiile de la stat, însă, urmează să decidă în perioada următoare dacă va fi considerată liberă și ziua de dinainte, cea de luni, 29 noiembrie.
Dacă oficialii vor decide ca ziua de luni să fie liberă, românii vor beneficia de o minivacanță, care va avea o durată de cinci zile dacă se ia în calcul și weekend-ul.
Până la încheierea anului în curs vor mai fi încă două zile libere, prima și a doua zi de Crăciun.
Spre dezamăgirea tuturor, sărbătoarea pică la sfârșit de săptămână, ceea ce înseamnă că românii nu vor avea parte de o minivacanță prelungită.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajații care sunt nevoiți să lucreze în zilele considerate libere vor primi bani în plus la salariu, iar renumerația ar trebui să fie dublă pentru ziua respectivă.
În acest an, din totalul celor 15 zile libere de la stat, doar 7 au picat în cursul săptămânii. Celelalte opt au picat în zilele de sâmbătă și duminică.
Citeste si: Zile libere de la stat. Câte mini vacanțe mai au românii în 2021
Calendarul zilelor libere pentru 2022
- 1 și 2 ianuarie, sâmbătă, respectiv duminică — Anul Nou
- 24 ianuarie, luni — Ziua Unirii Principatelor Române
- 22 aprilie, vineri — Vinerea Mare
- 24 -25 aprilie, duminică și luni — Paște ortodox
- 1 mai, duminică— Ziua Muncii
- 1 iunie, miercuri— Ziua Copilului
- 12 iunie, duminică – Rusalii
- 13 iunie, luni — A doua zi de Rusalii
- 15 august, luni — Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie, miercuri — Sfântul Andrei
- 1 decembrie, joi — Ziua Națională a României
- 25 și 26 decembrie, duminică și luni — Crăciunul.