Ministerul Muncii și al Solidarității sociale împreună cu Casa de Pensii Publice, au decis să adauge un ajutor financiar în valoare de 700 de lei pensionarilor cu venituri mai mici de 2.000 de lei, această majorare a avut loc doar în luna iulie.
Citeste si: Ei sunt românii care vor putea ieși mai devreme la pensie! Se întâmplă de joi, 28 iulie 2022
Ce pensionari primesc peste 20.000 de lei
Cea mai mare pensie medie de serviciu o primesc magistrații, 20.885 de lei, dintre care statul asigură din bugetul său suma de 19.525, iar 4.149 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit legii 303/2004.
De legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna iulie un număr de peste 750 de persoane, iar în acest caz pensiile ajung până la valoarea de 5.783 de lei, din care statul pune 2.816.
Statutul de funcționar public parlamentar aduce și el o pensie destul de mare, potrivit legii 215/2015 suma la care pensia a peste 700 de persoane poate ajunge este de 4.930, dintre care sunt suportați de bugetul de stat doar 2.528.
Cu siguranță cei mai norocoși pensionari, potrivit legii 223/2007, cu un venit lunar de peste 11.000 de lei, dintre care bugetul de stat acoperă 7.553 de lei, sunt peste 1.300
Peste 560 de persoane au beneficiat de pensii de serviciu de la Curtea de Conturi, iar suma acordată era în medie de 8.474, dintre care 3.424 sunt cei acordați din bugetul de stat.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Ultimele persoane care au pensiile de peste 2.000 de lei, printre care se numără peste 1.600 de români, potrivit legii 130/2015 care privește statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecătorești şi al Parchetelor, care primesc o sumă medie a pensiei de 4.992 de lei, dintre care 2.582 de lei sunt suportați de bugetul statului
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au un Plan Național de Redreasare și Reziliență, PNRR, prin care noua legislație în domeniul pensiilor de stat va avea un mecanism de indexare al pensiilor format din 100% inflaţia anuală şi 50% din creşterea anuală a salariului mediu brut pe economice, astfel s-ar asigura echivalenţa veniturilor din pensii, indiferent de anul pensionării.
Citeste si: Anunțul momentului! Crește contribuția la pensiile private
"La nivelul coaliţiei am decis ca tot ceea ce înseamnă reglementarea salariilor şi a pensiilor să constituie activitatea de analiză în interiorul grupurilor de lucru care vor lua fiinţă la nivelul Ministerului Muncii, din care vor face parte atât reprezentanţii structurilor guvernamentale, cât şi reprezentanţii patronatelor, sindicatelor, societăţii civile, astfel încât să putem să avem până la finalul anului ceea ce va reprezenta îndeplinirea jalonului nostru din PNRR şi pentru salarii şi pentru pensii", a declarat şeful Executivului.
Surse: antena3.ro, avocatnet.ro