Producția turcească Totul pentru familia mea, difuzată de luni până joi, la Kanal D, de la ora 20:00, a captivat admirația publicului datorită situațiilor impresionante din viață nefericită a patru frați rămași orfani, dar și datorită unei distribuții de excepție, formată din actori extrem de talentați, fie consacrați, fie aflați la început de carieră. Printre aceștia din urmă se numără și tânărul Turan Cihan Şimşek, care a câștigat rapid simpatia telespectatorilor datorită carismei sale uluitoare.
Câți ani are Turan Cihan Şimşek, actorul care joacă rolul carismaticului Oğulcan în serialul Totul pentru familia mea
Turan Cihan Şimşek s-a născut în anul 1992, în Bad Säckingen, în Germania, acolo unde părinții săi, cu origini turcești se aflau să lucreze. Între timp el și familia lui au revenit în Istanbul, unde și-a continuat studiile. După absolvirea liceului, Turan a decis să se înscrie la Facultatea de Teatru, în cadrul Universității de Stat din Istanbul, pe care a încheiat-o cu brio, devenind un actor cu drepturi depline, așa cum visase încă din copilărie.
Turan Cihan Şimşek a debutat pe platourile de filmare în anul 2009, când a fost cooptat să joace în serialul Turan Bez Bebek, în rolul Selim, care i-a adus mare succes.
De-a lungul celor 13 ani de activitate în domeniul actoriei, tânărul actor a dovedit un talent uriaș și o pasiune nebună pentru profesie, ce l-au ajutat să devină din ce în ce mai apreciat.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Publicul din România l-a cunoscut pe talentatul actor Turan Cihan Şimşek încă din anul 2015, când a jucat în serialul Yaman, în rolul Ali, care de asemenea i-a adus o mare reușită. Cel mai recent proiect de televiziune este producția Totul pentru familia mea, la care încă mai filmează în rolul tânărului Oğulcan Eren.
Dincolo de viața profesională, Turan Cihan Şimşek este un bărbat împlinit și fericit și pe plan personal deoarece trăiește o frumoasă poveste de dragoste, alături de iubita lui, Sinem, pe care o