Pentru un botez la care ești invitat în calitate de prieten sau rudă trebuie să ții cont de anumite reguli. Câți bani trebuie să oferi la un botez în 2023?
Câți bani trebuie să oferi la un botez în 2023
În funcție de gradul de rudenie, ca și la nuntă, ești nevoit să scoți mai mulți bani din buzunar. În comparație cu simplii invitați ai proaspeților părinți.
Citește și: Cât costă un meniu de nuntă în 2023?
În primul rând trebuie luat în calcul localitatea în care se desfăşoară evenimentul, apoi relația pe care o aveți cu părinţii bebelușului, pentru că naşii care botează, fraţii, bunicii, verii, unchii, mătușile, rudele mai îndepărtate, prietenii, prietenii foarte apropiați, cunoștințele şi obligațiile nu vor da niciodată aceiași bani, existând întotdeauna aceste grade de rudenie care îi separă de restul.
Astfel că, luând în calcul toate cele menționate anterior, dacă ești invitat la un botez, mergi în pereche, în Bucureşti, la niște prieteni şi aveți un venit cuprins între 3.000 şi 4.500 de lei, iar evenimentul are loc într-o zi de sâmbătă, într-un restaurant normal, fără pretenții, atunci ar fi bine să lăsați în plic o sumă cuprinsă între 750 şi 900 de lei.
Ce cadouri poți să oferi la un botez?
Pe lângă tradiționalul plic cu bani, mulți invitați preferă să ofere și un mic cadou proaspeților părinți.
Pentru că știm cât este de dificil să găsești cadoul perfect pentru un botez, te ajutăm cu câteva idei interesante, dar și utile pentru proaspeții părinți.
Botezul este un prilej de fericire, dar şi cauza unui stres. Să alergi după cadoul potrivit, în ultimul moment și încercarea de a găsi cadoul perfect, atât pentru bebe cât şi pentru părinți, îți pot da bătaie de cap înainte de un botez.
Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să analizezi cu atenție personalitățile părinților – ce le place, ce pasiuni au, ce interese au – dar și alte aspecte care ți-ar putea fi de ajutor în alegerea unui cadou inedit. În funcție de relația pe care o ai cu părinții copilului care va fi botezat, poți afla o mulțime de lucruri care îți pot fi de ajutor în alegerea cadoului.
Familia și persoanele apropiate oferă în dar de obicei obiecte utile și de care are nevoie orice părinte la început de drum – cărucior, scaun pentru mașină, scaun înalt pentru masă, chiar și obiecte de mobilier pentru camera copilului. Alte obiecte din această categorie sunt leagănele, țarcurile, pătuțurile, interfon sau videofon, accesorii pentru prepararea hranei, cum ar fi roboții de bucătărie, dar și accesorii pentru purtarea bebelușului – marsupiu, de pildă.
Citește și: Câți bani se dau la o cununie civilă în 2023?
Alte idei de cadouri:
- De asemenea, un cadou frumos cu care nu veți da greș sunt hăinuțele pentru copilași.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
- Jucării de dentiție,
- jucării zornăitoare,
- centre de activități,
- jucării de pluș,
- jucării interactive,
- jucării educative sau jucării de împins
- Jucării de lemn
- Cutiuțe muzicale
- Cadouri care cresc în valoare odată cu trecerea timpului
- Bijuterii din aur sau argint
Sursă: cancan.ro