Cristina Bâtlan, una dintre cele mai de succes antreprenoare din România, este foarte mândră de fiul său, Adi, care la numai 20 de ani a reușit să pună bazele unei afaceri prospere.
Fiul Cristinei Bâtlan este antreprenor la doar 20 de ani
Tânărul a demonstrat că a moștenit de la mama sa nu doar spiritul antreprenorial, ci și etica muncii și determinarea.
Cristina Bâtlan a subliniat că Adi este foarte dedicat muncii sale, într-atât încât nu mai are timp pentru viața personală.
„A moștenit lipsa de lene de la mine. Eu spun da și dacă mă suni la 12 noaptea și spui că ai o problemă, ajută-mă cu ceva, eu mă urc în mașină și vin.
În pofida avertismentelor celor din jur, care le spun că muncesc prea mult, atât Cristina, cât și Adi, își continuă activitatea cu aceeași energie.
Discuțiile despre afaceri sunt frecvente în familia lor, devenind o sursă de oboseală pentru cei din jur, dar o plăcere pentru ei.„Câteodată e obositor pentru cei de lângă noi, pentru că noi discutăm întotdeauna afaceri și de fiecare dată când ne vedem îmi spune: «Știi ce am făcut? Am făcut asta, asta, asta». Și eu zic: cum ai găsit soluție acolo? «Și am făcut asta, asta, asta». Foarte bine! Foarte frumos! Mereu îi spun fiului meu: muncești prea mult! Toată lumea ne spune – și mie și lui – că muncim prea mult și noi ne spunem unul altuia că muncim prea mult. Deci per total e sigur, e o evidență: muncim foarte mult și eu și Adi.”, a mai spus afacerista.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Cristina Bâtlan își susține fiul de fiecare dată când acesta îi cere ajutorul
Cristina Bâtlan este mândră că Adi a reușit să pună singur bazele unei afaceri de succes, dar îl ajută de fiecare dată când are nevoie de sfaturi.
Relația lor este foarte apropiată, discutând frecvent despre afaceri și călătorind împreună.„Să știi că îl drăgălesc și acum și ne place să călătorim împreună, să stăm împreună. Chiar am fost plecați în vacanță împreună în Grecia și ne-am simțit foarte bine. Suntem foarte apropiați, pentru că el are deja businessul lui și eu sunt toată ziua implicată în câte un business, așa că vorbim aceeași limbă. Deci nu avem niciun conflict, nici de personalitate și nici de activitate.”, a adăugat Cristina Bâtlan.
În ciuda succesului său, Adi nu are timp pentru viața personală. Cristina Bâtlan a povestit că fiul ei este foarte ocupat cu afacerile sale și nu are timp pentru relații romantice.
„A avut câteva iubite, însă mi-a spus: «Mama, nu am timp de asta! Îmi sună telefonul atât de mult, muncesc atât de mult», pentru că atunci când ești la început, când ești foarte tânăr, are 19 ani și are deja compania de un an, a zis: «Încă nu am oameni în echipa mea și nici nu-mi permit să aduc oameni așa de buni încât să mă scape de toate activitățile». În plus, are o minte super creativă și rezolvă probleme într-un mod neașteptat.”, a încheiat aceasta.
Cristina Bâtlan a fost căsătorită cu Roberto Bâtlan timp de 26 de ani, însă s-au despărțit din cauza infidelității acestuia. Cu toate acestea, au rămas în relații bune și participă împreună la evenimente importante din viața fiului lor, Adi.