Deși este un cunoscut astrolog, specializat în domeniul ezoteric şi bioenergii, astrele nu au fost de partea Lidiei Fecioru, având trei căsnicii eșuate. Deși prima ei mare poveste de dragoste nu a fost să fie cu un final fericit, acea experință i-a adus cel mai frumos cadou pe care l-a putut primi vreodată, mai exact darul de a fii mamă. Iată câți copii are Lidia Fecioru, dar și care este diferența de vârstă dintre aceasta și iubitul ei.
Câți copii are Lidia Fecioru
Lidia Fecioru este unul dintre cei mai cunoscuți astrologi, fiind o expertă în domeniul ei de specializare, ezoteric şi bioenergii, iar la fel cum drumul carierei sale a fost unul anevoios, de la coafeză ajungând medic legist, ca mai apoi bioenergoterapeut, viața ei personală nu a urmat un curs ușor. Femeia s-a îndrăgostit iremediabil de bărbatul vieții sale în adolescență, iar la 18 ani aceasta a luat decizia de a se căsători cu acesta, însă povestea lor de dragoste nu a continuat foarte mult timp, divorțul apărând la o lună
Deși Lidia Fecioru nu a avut parte de o iubire ca în basme, prima ei căsătorie i-a oferit darul de a deveni mama unui băiat superb, cu care aceasta se mândrește foarte mult.
Citește și: Lidia Fecioru, sfat pentru îndeplinirea dorinţelor. Aşa a reuşit să îşi schimbe viaţa în bine
Astrologul a adresat în cadrul mai multor interviuri decizia pe care a luat-o spunând că cea mai bună decizie pentru a asigura un mediu fericit și echilibrat ambilor băieți a fost să se separe de fostul ei soț, chiar dacă acest lucru i-a făcut să sufere, deoarece acest sentiment a provenit din confortul pe care îl simte copilul.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
În anul 2022, Lidia Fecioru a devenit și soacră mare, unul dintre băieții acesteia căsătorindu-se cu femeia pe care o iubește. Nunta băiatului a fost organizată departe de București, pentru a avea loc într-un cadru de vis, din Pitești. Aceasta a declarat în acea perioadă că este soacră pentru a doua oară, însă primul băiat a decis să nu facă nunta, deoarece legătura pe care o are cu femeia iubită nu necesită acte.
Iubitul ei s-a iubit cu o cunoscută asistentă TV
Lidia Fecioru nu a avut mare noroc în dragoste, deoarece aceasta are în prezent trei căsătorii încheiate, însă nu în toate a reușit să rămână în relații bune cu foștii ei soți. Unul dintre foștii ei parteneri de care a divorțat a jignit-o, ceea ce pentru cunoscutul astrolog a fost de neacceptat. În acea perioadă, Lidia Fecioru se lupta cu kilogramele în plus, în timp ce fostul ei soț îi făcea zilnic reproșuri, atunci aceasta a decis să slăbească și să pună punct relației.
Deși Lidia Fecioru a avut parte de un drum anevoios pe plan amoros, aceasta și-a găsit fericirea și aprecierea pe care o merită în brațele unui bărbat mai tânăr decât ea. Bărbatul cu care ar forma o relație amoroasă Lidia Fecioru ar fi fostul unul dintre foștii iubiți ai Danielei Crudu, un cunoscut om de afaceri din Pitești.