Cauza morții lui Helmut Duckadam. De ce a murit legendarul portar la doar 65 de ani. Ce pățise în urmă cu doar 3 luni de zile

Autor: Laura Macovei

Duckadam a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis în septembrie 2024, la Spitalul Universitar din București

Sursa: Hepta

Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei București, cunoscut drept „Eroul de la Sevilla”, a murit luni dimineață, la vârsta de 65 de ani. Fostul mare sportiv era internat la Spitalul Militar din București, după ce în ultimele luni s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate.

Helmut Duckadam a murit la vârsta de doar 65 de ani. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis în septembrie 2024, la Spitalul Universitar din București.

Citește și: Cine este Alexandra, soția lui Helmut Duckadam. Diferența de vârstă de 20 de ani nu a stat în calea iubirii lor

Cauza morții lui Helmut Duckadam

Duckadam a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis în septembrie 2024, la Spitalul Universitar din București.

Deși operația a fost considerată un succes, starea sa de sănătate a continuat să se deterioreze. Sâmbătă seara, fostul portar a fost transferat de urgență de la Spitalul Universitar la Spitalul Militar, însă eforturile medicilor de a-i salva viața au fost în zadar.

Anunțul decesului a fost făcut public de Marcel Pușcaș.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Emilia Ghinescu, despre adolescența tristă alături de tatăl ei și bătăile pe care le primea. “Pentru mine era iadul pe pământ. Iertarea și uitarea sunt două concepte diferite.”

„Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptămână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut.

Drum lin, prietene”, a spus Marcel Pușcaș, într-un video pe care l-a postat pe pagina sa de  Facebook.

Citește și: Cine a fost Helmut Duckadam! Biografia ''eroului de la Sevilla''. Ce copilărie grea a avut fostul portar al Stelei

Helmut Duckadam, o legendă a fotbalului

Helmut Duckadam va rămâne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de sport datorită performanței sale extraordinare din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986.

În meciul disputat între Steaua București și FC Barcelona, Duckadam a reușit să apere toate cele patru lovituri de la 11 metri ale adversarilor, contribuind decisiv la câștigarea trofeului de către echipa sa. Această realizare unică a fost recunoscută și de Cartea Recordurilor, marcând un moment de referință în istoria fotbalului mondial.

Născut pe 1 aprilie 1959, Helmut Duckadam și-a început cariera la echipa Constructorul Arad, înainte de a se transfera la UTA Arad și ulterior la Steaua București.

Cariera sa de jucător a fost curmată brusc din cauza unor probleme de sănătate la braț, dar pasiunea pentru fotbal l-a determinat să rămână activ în lumea sportului. În ultimii ani, a ocupat funcția de președinte de imagine la FCSB. 

Helmut Duckadam a fost mai mult decât un portar de excepție; a fost un simbol al curajului și al determinării. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!