În 2007, Elena Cârstea a luat decizia de a părăsi România, pentru a se muta în Statele Unite ale Americii. Artista s-a căsătorit cu Glenn Muttart și s-au ocupat împreună de creșterea celor două fete pe care aceasta le-a adoptat acum mai bine de 20 de ani.
Cu ce se ocupă Elena Cârstea în America
Deși în țara noastră, Elena Cârstea avea o carieră de succes și era una dintre cele mai îndrăgite cântărețe, aceasta a fost nevoită să renunțe la marea ei pasiune.
Elena Cârstea s-a reprofilat și acum este agent imobiliar în cadrul unei companii. Artista are licență de practicare a meseriei pe întreg teritoriul statului Florida.
”Avantajul e că pot lucra când şi cât vreau, iar programul e foarte lejer. Şi îmi place, plus că aici e cald tot timpul anului.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
În plus, fosta cântăreață a obținut și cetățenia americană, după ce a așteptat 13 ani. În Statele Unite, Elena Cârstea locuiește alături de soțul ei, Glenn Muttart, un avocat de origine americană.
Cele două fiice pe care artista le-a adoptat acum 20 de ani, Adriana și Sanda, sunt militari detașați. Prima în Coreea de Sud, iar Sanda face parte din Garda Națională. Aceasta din urmă a absolvit Colegiul Armatei din Statele Unite ale Americii.
Elena Cârstea și-a revenit după operația pentru anevrism cerebral
În 2009, Elena Cârstea a suferit o intervenție chirurgicală pentru înlăturarea unui anevrism cerebral, care se formase în spatele ochilor. Operația a durat două ore și jumătate, iar medicul care a înlăturat anevrismul a apelat la o metodă chirurgicală minim invazivă, cunoscută sub numele de embolizare.
Intervenția a costat aproximativ 100.000 de euro. Recuperarea a decurs foarte bine, iar de atunci, artista nu a mai avut probleme de sănătate. Tocmai de aceea, a decis să devină agent imobiliar. Cu fiecare ocazie pe care o are, Elena Cârstea recunoaște că acomodarea la viața în străinătate nu a fost deloc ușoară.
"Mi-e tare dor de România și-mi va fi dor de ea tot timpul, numai că viața e ciudată și îți oferă cele mai neașteptate surprize. Îmi lipsește cântatul, dar nu este o tragedie, am momente în care mă apucă, dar îmi dau seama unde sunt și ce vârstă am, așa că îmi trece repede! De gătit nu gătesc în fiecare zi, mai ales dacă am treabă. De multe ori mâncăm în oraș sau luăm acasă ceva gata preparat, mai ales în zilele în care suntem foarte ocupați. Numai că fetele îmi tot cer mâncare românească, așa că… trebuie să mă mai și conformez cerințelor”, a povestit artista.