Într-o perioadă în care timpul este petrecut mai mult în familie, Raluca și Pepe fac un anunț surprinzător. Artistul a mărturisit că el și soția sa nu mai formează un cuplu de mai bine de două săptămâni și că urmează să divorțeze la notariat. Cei care păreau să aibă o relație solidă au șocat fanii. Totuși, cu puțin timp în urmă, Raluca făcea dezvăluiri, care astăzi par să fi prevestit ruperea mariajului.
Raluca Pastramă nu are încredere în Pepe
Pepe divorțează de Raluca, iar anunțul oficial a fost făcut chiar de artist, care spune că decizia separării i-a aparţinut soţiei sale.
Puțini sunt cei care s-au așteptat ca familia pe care Raluca Pastramă și Pepe o formează să se destrame. Totuși, au existat mai multe semne, pe care nimeni nu le-a observat până acum.
Pe canalul de Youtube al lui Pepe, Raluca a fost prezentă într-un clip, în urmă cu o lună și jumătate. Deși atitudinea a fost una glumeață, Raluca a lăsat să se înțeleagă că nu are încredere în soțul ei. De asemenea, Pepe pare să nu fie tocmai un familist convins, având în vedere spusele soției sale.
Chiar și așa, Raluca a negat că ar fi geloasă, susținând că nici nu obișnuiește să îi controleze telefonul lui Pepe, de altfel, blocat de o parolă.
Ce a dezvăluit Raluca despre soțul său
Raluca: Nu, dacă tu de la bun început, cumva m-ai dresat… Noi ne-am obișnuit așa, cu plecările tale, cântările, emisiunile pe care le-ai avut… Ai fost tot timpul plecat de acasă.
Pepe: Raluca chiar nu e geloasă. Pe cuvântul meu de onoare…
Raluca: Depinde la ce se referă… Dacă am încredere în el? Nu, n-am încredere în el!
Pepe: Stai puțin, stai, stai… De ce n-ai încredere în mine, m-ai prins vreodată cu cineva?… Pe bune, cât de prost să fii să stai să fii prins, dacă ar fi să faci ceva. Și cât de inconștient să fii să faci ceva când ai așa nevastă acasă, adică pe bune…
Raluca: Dacă îi scrie vreuna? Păi, eu nu am parola lui de la telefon. Dacă îi scrie vreuna îi apare notificare, nu apare nimic pe ecran! Ca idee!
Pepe: Dar cine să-mi scrie mie?…
Raluca: Îți dai seama, doar cântări…
Pepe: Oricum, dacă te apreciază cineva, te apreciază tot pentru că… interpretezi!
Raluca: Știi cum e? Dacă nu cauți… Sau invers, dacă mai cauți… Dar eu, fiind foarte ocupată cu copiii mei, cu munca, de ce să stau să-mi caut eu ceartă în casă? Oricum, dacă vei căuta, o să găsești!
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Pepe: Mentalitate sănătoasă!
Raluca: Nu! E nesănătoasă, dar… aia este, ce să faci, când te înhami într-o situație, ca să fie bine…
Pepe: Dar ce mă, greșesc eu cu ceva? E ca și cum tu… mă cam ierți, așa, dar hai…
Raluca: Păi te cam iert!
Pepe: Ce am făcut?
Raluca: Nimic mă, nimic!… Dacă Pepe este gelos? Păi uite, nu mă lasă să-mi fac canal de Youtube!
Pepe: Eu nu te las? Cum să zici așa ceva… Pe bune, deci să nu exagerăm! Dragii mei, nu are motive să fie geloasă!
Raluca: Exclus, nu-l ascultați!
Pepe: Nu am greșit niciodată, unde naiba să găsesc ce am acasă?
Raluca: Asta e altceva! Bărbate, mulțumește-i lui Dumnezeu că am o creștere frumoasă de la mămica mea. Că eu nu am văzut în casă la mine scandal, eu nu am văzut-o pe mămica mea să-l certe pe tata sau să… Am văzut în casă liniște, am învățat de la mama că cel mai bine este să păstrezi liniștea și să nu cauți nod în papură…
Pepe: Că găsești, dacă cauți!
Raluca: Mulțumesc, ți-ai răspuns singur, vezi?
Raluca: Păi, asta zic, nu mă supăr, bărbate, ce rost are să mă supăr?
Pepe: Doamne ferește, păi, dacă nu te-ai supărat până acum, că n-ai avut de ce… Cum să te superi pe ceva ce n-ar fi? Raluca: Eu am încredere în tine… Știi ce contează, de fapt, în viață, că femei și fete sunt peste tot, asta este viața, n-ai ce să faci! Tentații sunt peste tot! Prioritatea mea o reprezintă familia mea, copiii mei și liniștea casei mele. Nu că accept, dar când nu știi, n-ai ce să accepți. (…)
Uite aici o întrebare! Peste ce nu ai putea să treci într-o relație și i-ai pune punct? Nu știu, să ridice mâna la mine, așa ceva chiar nu aș accepta!