Ce a făcut o femeie din Capitală după ce a provocat un accident din cauză că se urcase băută la volan: „Era speriată”

Author: Lavinia Medrea

Ce a făcut o femeie din Capitală după ce a provocat un accident din cauză că se urcase băută la volan

Sursa: observatornews - colaj Kanal D

În cursul nopții trecute, un grav accident a avut loc în București, după ce șoferița s-a urcat beată la volan.

Noaptea trecută, în Capitală, o șoferiță s-a urcat la volan sub influența alcoolului, reușind să intre cu mașina într-o stație de tramvai și să se răstoarne în mijlocul străzii. Din fericire, nimeni n-a fost rănit, inclusiv conducătoarea auto a scăpat nevătămată. 

Ce a făcut femeia după ce a provocat accidentul 

Ce a făcut femeia după ce a provocat accidentul 
[Sursa: observatornews- colaj Kanal D]

Accidentul a avut loc pe o șosea din sectorul 4 al Capitalei, iar în autoturism se aflau șoferița, în vârstă de 31 de ani, și cățelușul acesteia. Conform martorilor, femeia ar fi circulat cu viteză și ar fi pierdut controlul volanului chiar în apropierea stației de tramvai. 

Conducătoarea auto venea dinspre direcția Eroii Revoluției și se îndrepta spre zona Tineretului. După ce a intrat în stația de tramvai, s-a răsturnat în mijlocul șoselei.

Citește și: Părinții fetiței de 2 ani și 10 luni, care a fost opărită, au fost arestați preventiv după mai bine de doi ani de la tragedie. Care este firul evenimentelor ce au dus la decesul micuței

„Am auzit impactul, eram la semafor, în spate, la Şincai, şi mi-am dat seama că era accident. Mi-a zis să o ajut să scoată căţelul şi după să o ajut si pe ea să iasă, şi a iesit pe picioarele ei”, a declarat un martor.

„Părea speriată, vă daţi seama, părea speriată”, a mai spus alt martor.

Femeia a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citește și: Cine sunt românii care și-au pierdut viața la granița dintre Canada și America. Au dat 3.000 de euro să treacă ilegal în SUA, dar au plătit mai scump cu viața

În cauză, poliția a întocmit dosar de cercetare penală şi urmează să stabilească modul exact în care a avut loc accidentul. Mai bine de două ore, traficul de pe Calea Șerban Vodă a fost blocat. 

Accident feroviar în Prahova. Un bărbat a murit

Un nou accident feroviar a avut loc pe 28 martie, de dimineață, în Prahova. Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost lovit de tren pe raza satului Ploieștiori, comuna Blejoi.  

Potrivit primelor informații, bărbatul în vârstă de 53 de ani ar fi traversat șinele, iar impactul i-a fost fatal. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

IPJ Prahova a relatat că polițiștii au fost anunțați în jurul orei 6:00 că un bărbat a fost lovit de un tren pe raza satului Ploieștiori, comuna Blejoi, în timp ce traversa șinele. În urma impactului, bărbatul a decedat.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc tragedia.