Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost urmărit patru kilometri de polițiștii din Dolj, după ce a refuzat să oprească la semnalul lor. Din viteză și teamă, bărbatul a intrat cu mașina într-un pom.
Un bărbat a intrat cu mașina în pom după ce a refuzat să oprească la semnalul poliției
În urma accidentului, s-a stabilit că șoferul avea o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat și, pe deasupra, nu avea nici permis de conducere, relatează News.ro.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj a anunțat, astăzi, că în noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr de 23 de ani din comuna Ianca, judeţul Olt, conducea un autoturism pe D.N. 54A, iar în localitatea Ianca nu a oprit la semnalul poliţiştilor. A fost urmărit aproximativ patru kilometri, până în oraşul Dăbuleni.
Citește și: Unde s-a răsturnat autocarul în care se aflau 33 de pasageri. A fost activat planul roșu de intervenție
„Aici, la intrarea pe strada Săliştea, din cauze ce urmează a fi stabilite din cercetări, conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra volanului, intrând în coliziune cu un copac. În urma impactului, un tânăr de 19 ani, tot din comuna Ianca, pasager în autoturism, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anunţat IPJ Dolj.
Poliţiştii au stabilit că şoferul nu avea permis de conducere.
Tânărul este sub cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără a avea permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Unde s-a răsturnat autocarul în care se aflau 33 de pasageri
Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Buteni. Din fericire, cele 33 de persoane s-au evacuat din autocar şi nu au existat persoane încarcerate. Au fost transportate la spital, în stare conștientă, opt persoane, potrivit IGSU.
La locul accidentului au intervenit echipaje de descarcerare de la ISU Arad.
Citește și: O pacientă a murit după ce a așteptat 2 ore la Urgențe, la Spitalul Județean Focșani. Cum a fost posibil
„Accident rutier cu descarcerare, autocar cu 33 de persoane, răsturnat la ieşire din Buteni, spre Cuied.
Intervenţia pompierilor a fost în dinamică. La fața locului au sosit şi echipaje de Poliţie.
Autocarul s-a răsturnat pe partea stângă la 1 metru adâncime într-un şanţ.
Carosabilul era umed de la ploaie. Bărbatul a pierdut controlul volanului iar autocarul s-a răsturnat într-un şant. Oamenii au ieşit cu toţii afară, pe rând, prin parbrizul făcut ţăndări. Unii din ei au sunat la 112.
S-a activat planul roşu”, a declarat ISU Arad.