Locurile de parcare reprezintă o reală problemă pentru șoferii români, iar în graba de a ajunge undeva, aceștia aleg locurile fără plată, eventual în spatele blocurilor sau în apropierea curților oamenilor.
Ce a pățit o femeie care a parcat în fața curții cuiva
Aceasta a fost și situația unei femei care a decis să-și parcheze mașina în fața curții cuiva, însă într-o zonă permisă, nu în fața garajului.
Citește și: Criza parcărilor din București: Zonele în care un loc de parcare a ajuns să fie mai scump decât o garsonieră
Femeia în cauză a precizat faptul că nu se află în fața garajului, însă proprietara i-a răspuns că acela este locul ei, deoarece nu are timp să își mai parcheze mașina în garaj.
Ca o soluție, proprietara i-a spus șoferiței să parcheze pe locul unui alt vecin, aflat la câțiva metri mai încolo, pe motiv că la acesta oricum e mereu liber.
„Am parcat pe o stradă publică în dreptul porții cuiva. Între timp apare proprietara casei și îmi spune să mut mașina, că acolo stă ea. Îi zic că am observat că are și garaj, iar eu nu am parcat în dreptul garajului, poate parca ea acolo.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Îmi zice că ea nu folosește garajul că e pe grabă mereu și tot eu, drăguță, îi zic: „ok, atunci pot parca eu în dreptul garajului?”
Îmi zice: „dă-i mai în față la vecinul că la el e liber mereu. Am greșit eu cu ceva sau doar am întâlnit un om răutăcios?” a spus femeia în cauză pe contul de Threads.
Cât a ajuns să coste un loc de parcare în București
Cu 1,8 milioane de vehicule în mișcare și doar 250.000 de locuri de parcare, Bucureștiul se confruntă cu o criză acută în domeniu.
În Sectorul 6, prețul pentru un loc de parcare începe de la 5.000 de euro, ajungând până la 13.000 de euro, la care se adaugă TVA. Situația nu este mai roz în alte sectoare, cu parcări în complexuri de lux din Sectorul 4 care depășesc suma de 14.000 de euro și altele din Sectorul 1 care ating chiar și 30.000 de euro.
Analiza efectuată de Ziarul Financiar scoate la iveală situații excepționale, precum parcările din zona Lacului Floreasca, unde un loc poate ajunge la incredibila sumă de 59.000 de euro.