Unul dintre cei mai apreciați antrenori români este, fără îndoială, Cosmin Olăroiu. Tehnicianul a decis să plece din țară în urmă cu mai bine de 10 ani și de atunci, a strâns o grămadă de bani din fotbal. A demonstrat însă că se pricepe și la afaceri.
Cosmin Olăroiu s-a îmbogățit din fotbal
În 2007, Cosmin Olăroiu a luat decizia de a părăsi România și de a-și continua cariera de antrenor peste hotare.
Olăroiu și-a arătat calitățile încă din primul an, când a câștigat titlul de campion. De asemenea, a luat și Cupa Prințului, de două ori, cu Al Hilal.
A urmat Al Sadd, din Qatar, care l-a plătit pe Olăroiu cu două milioane de euro.
În 2011, tehnicianul român s-a dus în Emirate, unde a antrenat-o pe Al Ain, pe un salariu de 3 milioane de euro. Performanțele obținute la această echipă, două titluri de campion și Supercupa Emiratelor Arabe Unite, i-au mărit cota lui Olăroiu.
Astfel, în 2013, s-a transferat pe banca lui Al Ahli, unde a și rămas, de altfel, timp de 4 ani.
Inițial a avut un salariu anual de 4 milioane de euro, după care, în 2015 a ajuns la 4,7 milioane de euro.Două titluri de campion, Cupa Ligii Emiratelor Arabe Unite și trei Supercupe ale Emiratelor Arabe Unite le-a adus acestora antrenorul român. La următoarea echipă, Shabab Al Ahli, a câștigat 6,5 milioane de euro.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Marea lovitură financiară a dat-o însă la chinezii de la Jiangsu Suning, unde a fost plătit cu 7 milioane de euro. Anul trecut, a reușit performanța de a aduce în palmaresul echipei chineze primul titlu de campioană din istorie.
Așadar, în cei 13 ani în care a antrenat în afara României, Olăroiu a câștigat nu mai puțin de 60 de milioane de euro numai din salarii.
Afacerile lui Olăroiu
Cum viața de antrenor poate fi și scurtă, Cosmin Olăroiu s-a orientat și către domeniul afacerilor. A investit sume enorme în imobiliare și se pare că a fost inspirat.
Are o firmă la care este acționar principal și l-a implicat și pe fiul lui, Dani Olăroiu, în afacerile familiei.
Astfel, în vara acestui an, va fi finalizată construcția unui ansamblu rezidențial în Mamaia. Această afacere l-a costat pe Olăroiu aproape 24 de milioane de euro.
Tehnicianul a recunoscut că tot profitul din această investiție îi va aparține fiului său, care este, de altfel, și patronul ansamblului, în acte.
Pe lângă investiția de la Mamaia, Olăroiu mai are un complex rezidențial și în capitală, are afaceri și în domeniul energiei, dar și-a deschis și mai multe restaurante.
Averea actuală a lui Olăroiu este cotată la 46 de milioane de euro.