Revelionul reprezintă un alt moment important pentru români, în care să celebreze trecerea în noul an, alături de persoanele dragi, fie că această noapte este sărbătorită în propriul cămin sau într-o destinație de vis. Oriunde ar celebra românii Revelionul, masa din această noapte este una foarte importantă, de pe care nu trebuie să lipsească câteva alimente care aduc noroc și prosperitate.
Ce aliment nu trebuie să lipsească de pe masa de Revelion?
Românii știu că noaptea de Revelion este una foarte importantă, iar adesea aceștia aleg să pună pe masă preparate alese care să aducă în viața lor avuție, noroc sau prosperitate. Peștele este alimentul ce nu lipsește de pe masa de Revelion, indiferent de modul în care acesta este servit, spunându-se că cine mănâncă acest aliment o să treacă printre necazuri ca peștele prin apă. Unii români cred că peștele trebuie să fie primul aliment consumat în anul 2024.
Deși în unele zone din România nu este recomandat să mâncăm carne de pasăre în noaptea dintre ani, există și regiuni în care se crede că este bine să mâncăm carne de gâscă pentru a ne atinge toate obiectivele pe care ni le-am propus în anul ce urmează. Nimic nu se poate face în viață fără noroc și sănătate, motiv pentru care de pe masa de Revelion nu trebuie să lipsească 12 boabe de struguri.
Citește și: Cum circulă STB și metrourile de Crăciun și Revelion? Programul complet pentru sărbătorile de iarnă
Este important ca la trecerea dintre ani să mâncăm 12 boabe de struguri, astfel încât să avem noroc în fiecare lună a anului, însă aceștia trebuie să fie albi.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Șampania nu trebuie să lipsească la miezul nopții, iar atunci când turnăm această licoare în pahare nu trebuie să lăsăm niciun strop atunci când o bem, asta dacă dorința cu care ați intrat în noul an vreți să se îndeplinească pe parcursul anului 2024. Se crede că este bine să mâncăm cât mai multe alimente rotunde în noaptea dintre ani, deoarece acestea sunt asociate cu infinitul și continuitatea.
Ce alimente să nu avem pe masa de Revelion?
Deși carnea de gâscă nu trebuie să lipsească de pe masa de Revelion, carnea de pui și carnea de curcan nu trebuie să își facă loc, deoarece se crede că tot norocul nostru o să se risipească în anul ce urmează. Nu trebuie să consumăm nici nuci în noaptea de Revelion deoarece se crede că vom fi „tari de cap" tot anul.
Racii sau crabii trebuie să lipsească de pe masa de Revelion, deși acestea nu sunt preparate des întâlnite în casele românilor, deoarece vom merge doar înapoi pe parcursul anului ce urmează și nu ne vom atinge niciun obiectiv pe tot parcursul acestuia. Carnea roșie este asociată adesea cu sângele și agresivitatea, iar aceasta trebuie evitată în noaptea de Revelion deoarece se crede că aceasta atrage conflictele și certurile.