Ce amendă primești dacă arunci bradul de Crăciun la gunoi. Suma nu este deloc mică

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 08 ian 2025, 13:23

Aruncarea bradului pe domeniul public, la colț de stradă sau în locuri neamenajate, este interzisă

Sursa: PixaBay

După ce atmosfera de sărbătoare se stinge, apare întrebarea: ce facem cu bradul de Crăciun? În România, aruncarea necorespunzătoare a brazilor poate aduce amenzi usturătoare, iar autoritățile recomandă soluții ecologice și civilizate. 

Aruncarea bradului pe domeniul public, la colț de stradă sau în locuri neamenajate, este interzisă. Cei care nu respectă regulile riscă amenzi ce pornesc de la 500 de lei.

Citește și: Dan Negru, mesaj cu o puternică semnificație! Ce le-a transmis prezentatorul de la Kanal D tuturor oamenilor de pe planetă, cu ocazia Crăciunului

Unde putem să aruncăm brazii de Crăciun

Uneori, comoditatea duce la gesturi extreme, cum ar fi aruncarea bradului direct de la balcon – o practică periculoasă și sancționabilă. Aruncarea bradului pe domeniul public, la colț de stradă sau în locuri neamenajate, este interzisă. Cei care nu respectă regulile riscă amenzi ce pornesc de la 500 de lei.

Mulți comercianți de brazi oferă posibilitatea returnării acestora după sărbători. Unele magazine de bricolaj, de exemplu, oferă clienților vouchere de reducere pentru brăduții returnați.

Această metodă încurajează reciclarea și oferă un mic beneficiu financiar.

În orașele mari, inclusiv în București, primăriile sau companiile de salubritate organizează puncte speciale de colectare. De aici, brazii sunt transportați în centre de depozitare și prelucrare.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Gabriela Badea, deranjată de o afirmație pe care Adriana Bahmuțeanu ar fi făcut-o după înmormântarea lui Silviu Prigoană. „Înțeleg supărarea, am înțeles-o ca mamă. Eu mi-am făcut meseria.”

„Programul de colectare este non-stop. Primăria a propus să fie în fiecare weekend din lunile ianuarie și februarie pentru colectarea brazilor, dar în principiu se colectează de la punctele de preluare în fiecare zi", a declarat Radu Chircă, director tehnic operator salubritate Sectorul 2, conform Observator.  

Brazii colectați sunt tocați și transformați în peleti sau rumeguș, folosiți ulterior ca material pentru încălzire sau în gospodăriile care cresc animale.

Doar în Sectorul 6 al Capitalei, anul trecut, agenții de salubritate au strâns peste 60.000 de brazi după sărbători. Acest număr impresionant subliniază importanța colectării organizate și a educației civice privind reciclarea.

Citește și: Dan Negru, despre Familia Regală a României și momentul inedit petrecut alături de Regele Mihai! Cum și de cine a fost adusă tradiția împodobirii bradului în Romania FOTO

„Facem apel să încerce să îl ducă curat, aşa cum l-au luat, fără globuri şi fără beteală sau alte ornamente. Este mult mai greu să recuperam un brad dintr-un copac de 6-7 metri sau să îl iei dintr-un maldăr de gunoi sau să fie pur şi simplu aruncat peste o maşină sau peste un copil, Doamne Ferește!”, a declarat Lucian Dubălaru, director Administraţia Publică de Salubrizare Sector 6.

Mulți români aleg să păstreze bradul împodobit până la Bobotează (6 ianuarie), respectând astfel o tradiție veche. Este important, însă, să planificăm din timp ce vom face cu bradul după această dată, pentru a evita amenzi sau situații neplăcute.