Ce amenzi există pentru hărțuirea la locul de muncă. Toți cei care fac asta sunt buni de plată!

Author: Raluca Ionita
Actualizat: 29 aug 2021, 01:41
Amenzi uriașe pentru hărțuirea la locul de muncă
Sursa: unsplash.com

Hărțuirea la locul de muncă este interzisă prin lege. Cei care nu respectă acest lucru pot primi amenzi usturătoare, conform unei legi care a trecut de votul final al Parlamentulu, în luna iulie a acestui an.

Orice angajat care este supus unei hărțuiri la locul de muncă poate face o reclamație, iar cel vinovat va plăti amenzi destul de mari. Peste 250.000 de români au trecut, cel puțin o dată, printr-o situație de acest gen, indiferent că a fost vorba de hărțuire sexuală, morală, violență psihică, fizică sau orice fel de amenințare sau supraîncărcare. 

Amenzi uriașe pentru hărțuirea la locul de muncă

Hărțuirea la locul de muncă înseamnă orice acțiune care duce la lezarea drepturilor sau a demnității salariatului. Chiar dacă este vorba despre o hărțuire verbală sau despre o hărțuire fizică, ambele sunt pedepsite prin lege. Așadar, în cazul în care un angajat are de suferit în urma unei astfel de acțiuni, acesta poate face o plângere. 

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Amenzile sunt cuprinse între 10.000 și 15.000 de lei. Mai mult, companiile sunt obligate să ia măsuri pentru a preveni hărțuirea la locul de muncă. În cazul în care se constată că nu au îndeplinit cerințele obligatorii, prevăzute de lege, firmele sunt bune de plată. 

50.000 de lei poate fi o amendă pentru o companie care nu a sprijinit stoparea hărțuirii la locul de muncă. Mai mult, în cazul în care se dovedește că o firmă instigă la astfel de acțiuni împotriva angajaților, amenzile pot ajunge chiar și la 200.000 de lei. 

Ce trebuie făcut atunci când ești hărțuit 

Este considerată hărțuire chiar și situația în care un angajat este epuizat fizic sau psihic la locul de muncă. Iată ce prevede, mai exact, legea pentru protejarea angajaților împotriva hărțuirii la locul de muncă și ce poate obține Instanța de Judecată:

  • obligarea angajatorului la luarea tuturor măsurilor necesare pentru a stopa orice acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă cu privire la angajatul în cauză.
  • poate să dispună reintegrarea la locul de muncă a angajatului în cauză.
  • poate să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a unei despăgubiri în cuantum egal cu echivalentul drepturilor salariale de care a fost lipsit.
  • poate să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a unor daune compensatorii şi morale.
  • poate să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a sumei necesare pentru consilierea psihologică de care angajatul are nevoie, pentru o perioadă rezonabilă stabilită de către medicul de medicină a muncii
  • poate să dispună obligarea angajatorului la modificarea evidenţelor disciplinare ale angajatului

În momentul în care un angajat are probleme cu hărțuirea la locul în care lucrează, acesta trebuie să-i comunice șefului direct. Managerul este cel care va găsi o rezolvare cât mai rapidă a acestei situații. Iată ce trebuie să facă acesta: 

  • va informa departamentul de resurse umane și va demara o anchetă
  • trebuie să ia măsuri imediat
  • trebuie să discute cu angajatul care a fost victima unei hărțuiri. Este ideal ca managerul să dețină cât mai multe informații legate de incident
  • trebuie să modifice politica anti-hărţuire din cadrul firmei, în așa fel încât să nu mai apară astfel de incidente la locul de muncă
  • să țină legătura cu victima pe întreg parcursul investigației

 


În a doua parte a ediției de astăzi din „Casa iubirii”, Patrick a chemat-o în camera roșie pe Bianca Giurcă, însă cei doi nu au vorbit despre ei, ci mai mult despre tensiunile cu care s-a confruntat concurenta.