Deshumarea soților Ceaușescu a fost făcută la cererea lui Valentin, singurul copil în viață a celor doi, și la dorința lui Mircea Oprean, fostul soț al Zoiei, în iulie 2010. Cei doi s-au luptat ani de zile în instanţă pentru a afla ce s-a întamplat, după Revoluţie, cu trupurilor dictatorilor.
Citeste si: Cine a fost amanta celebră a lui Nicolae Ceauşescu
Ce avea Elena Ceaușescu în gură, când a fost ucisă
Motivul deshumării a fost solcitat după ce au apărut zvonuri conform cărora, soții Ceaușescu au reuşit să scape cu viaţă şi să fugă în străinătate în 1989.
Astfel, în vara anului 2010, la cererea lui Valentin, copilul soților Ceaușescu şi a lui Mircea Oprean, fostul soţ al Zoiei Ceauşescu, mormintele soţilor Ceauşescu au fost deshumate.
În 2010, experții în medicină dentară au făcut o descoperire ce i-a șocat pe mulți, Elena Ceaușescu avea dantură personalizată!
Se pare că identificarea Elenei Ceauşescu a fost făcută fără probleme datorită fişei dentare şi a unor radiografii. Elena Ceaușescu avea coroană dentară din aur, care a rămas aproape intactă. În partea de spate a danturii, Elena Ceauşescu avea gravate iniţialele numelui ei, E.C.
Citeste si: Cu cine s-a iubit Zoia, singura fata a lui Nicolae Ceausescu
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
În cazul lui Nicolae Ceauşescu, nu a fost nevoie de radiografii dentare ori alte tehnici medicale.
În schmb, s-au cerut testele ADN pentru confirmare, astfel că specialştii au prelevat probe pentru a stabili dacă cei doi au fost într-adevăr îngropaţi la Ghencea. Testele ADN au durat şase luni, în condițiile în care solul în care au stat sicriele a avut un grad mare de umiditate.
După câteva luni, specialiştii de INML au confirmat că Elena şi Nicolae Ceauşescu sunt îngropaţi la Ghencea, în urma expertizei prin comparaţie cu probele obţinute de la rude.
„Calitatea ADN depinde foarte mult de solul în care a fost înhumat. ADN-ul nu mai poate fi citit. El există în oase, dar nu mai poate fi citit. Ca o carte pe care o laşi prea mult în apă. E un proces foarte complicat. În momentul în care ai extras ADN-ul durează foarte puţin.
Procedura laborioasă, care trebuie repetată din mai multe eşantioane de os, poate să dureze şi câteva luni de zile. Am avut un caz la care am lucrat şase luni, după care am trimis eşantioanele osoase în Austria şi cei de acolo au lucrat şi ei aproximativ şase luni“, a declarat Dan Dermengiu, directorul INML.
În luna decembrie a anului 1989, soții Ceaușescu a fost îngropați în două morminte separate, amplasate la 20 de metri unul de celălalt, în cimitirul Ghencea. Însă, după deshumare, trupurile lor au fost îngropate împreună, iar mormântul comun a devenit loc de pelerinaj.