Anul acesta, Bruce Willis a împlinit 65 de ani și se poate mândri cu o carieră impresionantă. A jucat în peste 70 de filme, dar unul dintre cele mai memorabile roluri a fost acela al lui John McClane, din seria ”Greu de ucis”.
Bruce Willis
Născut pe 19 martie 1955, în Idar-Oberstein, din fosta Republică Federală Germană, Bruce Willis s-a mutat cu familia în New Jersey, orașul natal al tatălui său, la vârsta de 2 de ani.
Mama sa, Marlene, de origine germană, a lucrat în bancă. Bruce Willis a urmat cursurile liceului Penns Grove High School, dar pentru că era bâlbâit, a decis să se înscrie în clubul de actorie. Așa a descoperit că pe scenă nu mai are acel defect de vorbire.
1978 a fost anul în care Bruce Willis a debutat ca actor. De atunci, au trecut 42 de ani și chiar dacă în ultima vreme, nu mai apare în filme de top, rămâne totuși unul dintre marii actori de la Hollywood.
Seria ”Die Hard” a început în anul 1988 și a continuat cu alte 4 filme, ”Die Hard 2”, ”Die Hard with a Vengeance”, ”Live Free or Die Hard” și ”A Good Day to Die Hard”.
Alte filme în care Bruce Willis a strălucit au fost: ”Pulp Fiction”, ”12 Monkeys”, ”The Fifth Element”, ”Armageddon”, ”The Sixth Sense”, ”Unbreakable” sau ”Sin City”.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Și pentru că generații întregi au adorat filmele sale, care au fost adevărate bombe în box office, conturile lui Bruce Willis s-au mărit de la an la an. Astfel, conform jurnaliștilor de la Business Insider, actorul de 65 de ani are o avere de 3.189 miliarde de dolari.
De la agent de pază și barman, direct la Hollywood
Puțină lume știe că, înainte de a deveni actor, Bruce Willis a fost agent de pază și detectiv particular.
Bruce Willis s-a înscris la actorie, în cadrul Universității Montclair State, dar a abandonat școala în 1977, când a decis să se mute în New York.
Ca orice tânăr, a fost nevoit să-și caute de muncă, pentru a se întreține. Astfel, a ajuns să fie barman, în barul Kamikaze.
S-a mutat apoi în California, unde a apărut într-un episod al serialului ”Miami Vice”, în 1984. Primul rol notabil a fost cel din Moonlighting, un serial difuzat în perioada 1985–1989.În 1987, Bruce Willis a primit rolul principal în filmul ”Blind Date”, în care a jucat alături de Kim Basinger. Un an mai târziu a venit însă rolul carierei: John McLane, în ”Greu de ucis”. Willis și-a făcut singur majoritatea cascadoriilor și astfel a reușit să intre pe lista marilor actori de la Hollywood. Filmul a avut câștiguri de peste 140 de milioane de dolari.
De atunci încolo, cariera lui Bruce Willis a avut o ascensiune senzațională, iar actorul a început să câștige din ce în ce mai bine și să fie căutat pentru roluri principale în filme de acțiune, dar nu numai. În 2006, acesta a primit și o stea pe celebra alee ”Hollywood Walk of Fame”.
În plus, Willis este și cântăreț și și-a lasat primul album în 1987. Acesta era intitulat ”The Return of Bruno”. Au urmat încă două albume, ”If It Don't Kill You, It Just Makes You Stronger” și ”Classic Bruce Willis: The Universal Masters Collection”, ultimul în 2001.