Ce culoare îți aduce noroc în noaptea de Revelion, în funcție de zodie

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 11 dec 2024, 10:35

Ce trebuie să poarte zodiile în noaptea de Revelion

Sursa: Pexels.com

Nativii zodiilor își doresc să impresioneze în noaptea de Revelion, astfel optează pentru culorile care îi caracterizează și îi pun în evidență.

Noaptea de Revelion este importantă pentru zodii, fiind o noapte în care lasă în urmă trecutul, privind cu speranță la anul care urmează să vină. Fiecare zodie este caracterizată de o culoare anume, care le scoate în evidență caracteristicile. Iată ce trebuie să poarte zodiile în noaptea de Revelion. 

Ce trebuie să poarte zodiile în noaptea de Revelion

Fiecare culoare are o semnificație specială pentru nativii zodiilor, astfel pot atrage în anul care urmează diferite lucruri care simt că le lipsesc în momentul actual.

Iată ce culoare trebuie să poarte fiecare zodie în noaptea de Revelion, dar și care este semnificația fiecărei culori pentru anul 2025.

Berbec

Berbecii sunt caracterizați cel mai bine de culoarea roșie, care le scoate în evidență entuziasmul de care dau dovadă în anumite momente, dar și alte caracteristici de bază. Culoarea roșie trebuie purtată de Berbeci în noaptea dintre ani pentru a atrage în viitorul lor noroc.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru pensionare! Cine va primi cu 890 de lei în plus la pensie, de la 1 ianuarie 2025

Taur

Taurii sunt descriși la perfecție de culoarea verde. Această culoare le scoate în evidență spiritul activ al Taurilor, pe care nativii simt că nu îl explorează suficient în timpul liber.

Verdele nu trebuie să lipsească din ținuta de Revelion a Taurilor, fiind o culoare ce îi ajută să atragă un stil de viață cât mai sănătos.

Gemeni

Gemenii sunt foarte fericiți atunci când se îmbracă în galben, fiind o culoare care atrage asupra ei gânduri bune și unice. Acești nativi vor purta culoarea galbenă în noaptea de Revelion pentru a atrage în anul ce urmează inspirația de care au nevoie în viața lor profesională, dar și în cea personală.

Rac

Racilor le place simplitatea, detaliu ce se poate observa și în vestimentația pe care o vor purta în noaptea de Revelion. Acești nativi aleg să combine albul și argintiul pentru a avea parte de o combinație simplă, dar de efect. Aceste două nuanțe vor atrage în anul următor o iubire profundă pentru Raci.

Leu

Leii știu că auriul este culoarea care îi descrie cel mai bine, însă aleg să nu o poarte foarte mult, deoarece îi face să iasă și mai mult în evidență.

Cu toate acestea, în noaptea de Revelion Leii vor purta auriu și vor atrage în anul care vine puterea de a se pune pe primul loc, indiferent de părerile celor din jur.

Fecioară

Fecioarele sunt persoane care au o strânsă legătură cu realitatea și ceea ce se întâmplă în jurul lor, așa că nu este nicio surpriză că trebuie să poarte maro și verdele în noaptea de Revelion.

Aceste două culori le ajută pe Fecioare să atragă nenumărate avantaje pentru anul care urmează, în orice plan își doresc.

Balanță

Balanțele trebuie să poarte în noaptea de Revelion culoarea roz, alături de culoarea albastră. Albastrul din ținuta nativilor va atrage noroc în anul care urmează, iar culoarea roz îi va ajuta pe nativi să se redescopere și să aibă mai multă încredere în alegerile făcute.

Citește și: Horoscop Revelion 2024: Cum petrec zodiile în noaptea dintre ani. O zodie va fi cerută în căsătorie

Scorpion

Scorpionii sunt adesea considerați misterioși de către alte persoane, așa că nu este de mirat că nativii trebuie să poarte în noaptea de Revelion culoarea neagră. Deși poate să pară sumbră și morbidă, culoarea neagră îi va ajuta pe Scorpioni să își deschidă ochii în anul 2025 și să vadă dincolo de aparențe.

Săgetător

Săgetătorii își doresc ca în anul 2025 să atragă noi perspective de viitor, astfel trebuie să poarte în noaptea de Revelion un articol vestimentar de culoarea violet. Violetul este adesea asociat cu abundența, iar fiind purtat atrage norocul în viața oamenilor.

Capricorn

Capricornii care au nevoie de un impuls pentru a excela pe toate planurile trebuie să poarte gri în noaptea de Revelion. Această culoare îi va ajuta pe nativi să își dea seama că pentru a ajunge unde își doresc nu trebuie mereu să urmeze calea lungă și dificilă.

Vărsător

Vărsătorii care își doresc ca pe parcursul anului următor să se remarce la locul de muncă prin intermediul ideilor creative trebuie să poarte albastru în noaptea de Revelion. Ideile o să curgă pentru acești nativi, iar proiectele în care se vor implica vor avea un succes incredibil.

Pești

Peștii își doresc să încheie acest capitol al vieții lor și să înceapă altul în 2025, astfel aleg să poarte culoarea renașterii și a vindecării, verdele. Verdele este culoarea ce le oferă nativilor speranța de care aveau nevoie pentru a se bucura de un nou an și de noi reușite, potrivit fanatik.ro.