Ce era, de fapt, „lupul” care l-a alergat pe un biciclist în Poiana Brașov. Cât de periculos este acesta

Autor: Laura Macovei

Ce era, de fapt, „lupul” care l-a alergat pe un biciclist în Poiana Brașov. Cât de periculos este acesta

Sursa: Captură Facebook

În urmă cu câteva zile, un șofer a surprins un „lup” care alerga un biciclist, în Poiana Brașov. Acesta a claxonat de mai multe ori, pentru a-l speria. Din ce specie face parte animalul și cât de periculos este?

Filmarea a devenit rapid virală, iar oamenii au rămas șocați de apariția lupului pe stradă. Cu toate acestea, un specialist vine cu lămuriri și distruge orice speculație.

Ce era, de fapt, lupul care l-a alergat pe un biciclist, în Poiana Brașov

În timp ce lupul îl alerga pe biciclist, claxoanele mașinilor l-ar fi speriat și s-a retras în pădure.

În timp ce unii susțineau că animalul ar fi un câine din rasa lup cehoslovac, alții au spus că este vorba despre un lup adevărat. Oamenii au continuat să se contrazică în comentarii, până când un specialist în astfel de animale a făcut lumină în acest caz.

Daniel Opaiț este pasionat de sălbăticie și cunoaște comportamentul acestor animale. El a explicat despre ce a fost, de fapt, vorba.

„În prima imagine același exemplar in discuție fotografiat de Dany Photography lângă șosea, a doua imagine este a unui alt lup (mascul) fotografiat de Daniel Petrescu, relativ aproape, in zona Zărnești, acum trei ani.

Lupul care a făcut atâta valva este o lupoaică gestantă, morfologia (aspectul) denota acest fapt. Se deplasează mai greu decât de obicei, pare confuza si e cert ca urletele si claxoanele isterice nu o ajuta deloc.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Nu, nu vede ciclistul ca pe o potențiala victimă. Nimic din comportamentul ei nu trădează acest fapt.

Nu atacă biciclistul, de altfel nu exista nici un caz documentat de atac asupra omului in România. Documentat, nu povești sau fabulații. Nici unul”, a scris Daniel Opaiț pe pagina sa de Facebook.

Cât de periculos este lupul care l-a alergat pe biciclist

Daniel Opaiț a ținut să accentueze faptul că lupul nu reprezintă deloc un pericol pentru om.

Deși aceștia obișnuiesc să umble în haite, ei pot fi surprinși și solitari.

„Lupul nu își petrece toată viața în haită, nu vânează întotdeauna în haită și are o structura socială complexă și variabilă. Este perfect normal să existe lupi solitari. Șoseaua străbate un habitat natural, e normal ca, uneori, sa fie văzute animale sălbatice.

Întâlnirea cu un lup este o oportunitate extrem de rară, există fotografi care nu au văzut niciodată si nici nu vor vedea unul, deși îi caută de ani de zile.

Uneori, anumite animale sălbatice pot părea dezorientate in prezenta oamenilor, de aceea am atașat acea imagine cu lupul fotografiat in miezul zilei printre mașinile oprite. Acel lup dintre mașini pare obișnuit cu oamenii, nu are un comportament natural de părăsire rapida a locului.

Țipetele trădează teama, mai mult exista riscul de a agita un animal sălbatic dezorientat sau acesta poate crede ca este încolțit. Nu țipați. Lupul nu este periculos pentru om. Lupul nu este periculos pentru om. Repetați, până înțelegeți”, a mai spus acesta.