Ce este INTERZIS să faci de Sfântul Gheorghe? Tradiții și obiceiuri de 23 aprilie

Author: Elena Padure
Actualizat: 24 iul 2022, 04:00
Traditii si obiceiuri de Sfantul Gheorghe

Creștin ortodocșii îl sărbătores pe Sfântul Mucenic Gheorghe, pe data de 23 aprilie, conform calendarului ortodox.

Data de 23 aprilie marchează un praznic important în tradiția bisericească. Creștin ortodocșii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Potrivit conform tradiției populare, există anumite interdicții ce trebuie respectate cu sfințenie.

Ce este interzis să faci de Sfântul Gheorghe

Munca pe câmp și treburile casnice sunt interzise astăzi, 23 aprilie. De asemenea, de Sfântul Gheorghe nu se tricotează și nu se coase.

Credincioșii nu trebuie să măture sau să spele prin gospodărie. Este interzisă și prelucrarea lânii în această zi.

Important de menționat este și că astăzi oamenii nu trebuie să împrumute nimic, pentru a se feri de farmece.

Tradiții și obiceiuri pe 23 aprilie

Superstițiile populare pentru ziua de 23 aprilie  spun că oamenii trebuie să se împace cu dușmanii lor și să se ferească de orice ceartă. Credincioșii nu trebuie să doarmă cât timp soarele se află pe cer, pentru a nu se amorțiți pe tot parcursul anului.

În această zi este important și mersul la biserică, pentru a ne ruga pentru sănătatea noastră și a vrăjmașilor și a apropiaților.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Astăzi este specific și să se dea de pomană pentru cei dragi trecuți în neființă. În aceeași se apring lumânări pentru copiii nebotezați și cei trecuți la cele sfinte.

Citeste si: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe: Traditii, obiceiuri superstitii! Iata ce nu trebuie sa faceti astazi, pentru a nu avea parte de necazuri in restul anului!

Superstiții de Sfântul Gheorghe

Ce nu trebuie sa faca romanii pe data de 23 aprilie

De Sfântul Gheorghe,  tradiția spune că apa scoasă din fântână pentru a se spăla cu ea pe față este numită „apa neîncepută”.

În dimineața zilei de 23 aprilie, fetele culeg mătrăgună și năvalnic, din pădure. Aceste ierburi otrăvitoare sunt colectate în secret și puse în pod sau sub streașină, pentru a atrage pețitori bogați.

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Condac 1

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

Icos 1

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 2

Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Zi­di­torul și îm­preună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te în­cununa cu cununa mucenicilor și a cânta Dom­nului: Aliluia!

Icos 2

Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cin­stirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșe­lăciunea idolilor din rădăcină smul­­gând-o. Pen­tru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slu­­jirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel ne­roditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dum­nezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 3

Din înălțime putere primind, te-ai ară­tat vi­teaz oștean, nevoitorule, al ne­stri­ca­tului Împărat Iisus, de stricăciosul îm­părat nete­mân­du-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!

Icos 3

Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în ini­mă, ca un leu râvnind, în mijlocul ne­vo­inței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cu­ge­tare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare ne­voi­torule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai bi­ruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte bi­ruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cio­pli­torule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cu­nună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 4

Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru ne­vo­ințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vred­nicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Citeste si: Calendar ortodox 23 aprilie 2021: Sfantul Gheorghe, Purtatorul de biruinta! Cand se va tine slujba de pomenire anul acesta?

Icos 4

Ale slujitorilor de idoli defăimătoare po­runci cele scrise împotriva crești­ni­lor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul dis­prețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai îm­părțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pă­mân­­­tești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele mate­rial­nice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu pi­cioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu ve­derea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste pa­timile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!”

Citeste si: Sfântul Gheorghe 2021: tradiții și obiceiuri. Ce nu trebuie să faceți în această zi? Este mare păcat