Invitat la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Toni Grecu a recunoscut că este superstițios și că are o mulțime de slăbiciuni. Chiar dacă bărbații se feresc în general să facă astfel de afirmații, umoristul și-a asumat toate aceste lucruri, dezvăluind că totul i se trage din copilărie.
Ce superstiții are Toni Grecu și care este una dintre slăbiciunile lui?
Românii sunt foarte superstițioși, iar Toni Grecu se numără printre persoanele care țin cont de o serie de lucruri atunci când vine vorba despre noroc sau ghinion.
Umoristul are obiceiul de a păși cu dreptul de fiecare dată când intră pe scenă, dar și atunci când ajunge într-un anumit loc, considerând că astfel va avea parte de noroc. Dacă se întâmplă să verse piper pe jos, atunci în mod cert va fi motiv de ceartă în casă, iar când vede o pisică sau se intersectează cu un preot, de fiecare dată spune „Doamne ajută!”, pentru a nu avea parte de ghinion.
Lui Toni Grecu nu îi place să se întoarcă din drum, motiv pentru care se enervează la culme dacă se întâmplă să își uite ceasul acasă, acesta fiind un accesoriu pe care îl poartă în majoritatea timpului.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
De foarte mulți ani, Toni Grecu are o superstiție legată de bani. Mergând pe principiul că „omul își poate face singur norocul, dar și ghinionul”, umoristul nu scoate niciodată bani din buzunar în zilele de luni, considerând că în acest fel va alunga norocul și va fi nevoit să dea bani întreaga săptămână. Această superstiție a fost moștenită de la părinți, astfel că s-a transmis din generație în generație.
Citeste si: Toni Grecu, invitat duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la ora 22:30, la Kanal D!
La „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Toni Grecu a recunoscut cu zâmbetul pe buze că are superstiții și că este un lucru cât se poate de normal, dar că multe persoane ascund asta de teamă să nu fie judecate.
„Nu fluier nicăieri, nu îmi stă în obișnuință. Nu fluier, de ce să fluier? Știu că e superstiție, dar nu. În afară de superstițiile enumerate, nu prea mai am. Sunt destule. Da, sunt superstițios, recunosc. Sunt acolo. Nu știu de unde mi se trage, probabil dintr-o educație lacunară. Da, avem și superstiții, chiar dacă părem așa niște oameni foarte stăpâni pe noi și pe care nu ne îndoaie nicio adiere de vânt. Nu e chiar așa. Avem superstiții, avem slăbiciuni, plângem la filme. Am o slăbiciune la pisici, îmi plac pisicile. Am și altele pe care nu o să vi le spun acum pentru că nu e momentul și nu e cazul.” , a spus Toni Grecu.
Citeste si: Toni Grecu, printre cei afectaţi de incendiul de la Matei Balș