Ugur Gunes are un program foarte încărcat și, de cele mai multe ori, rolurile pe care le acceptă în diferite producții turcești îi ocupă aproape tot timpul. Cu toate acestea, Ugur Gunes, actorul din „Mă numesc Zuleyha”, reușește să își facă timp pentru pasiunile lui. Ce face atunci când nu este la filmări?
Care este marea pasiune a lui Ugur Gunes, actorul din „Mă numesc Zuleyha”?
La 34 de ani, Ugur Gunes este un actor foarte îndrăgit de public, iar datorită rolurilor pe care le-a interpretat în serialele turcești, acesta a ajuns să aibă fani în toată lumea. Este apreciat de fanele serialelor turcești, Ugur Gunes reușind să le cucerească cu farmecul său personal, dar și cu trăsăturile aparte care ies cu ușurință în evidență.
Deși își dedică aproape tot timpul carierei, dorind să intre în pielea personajelor cărora le dă viață și să se identifice cu ele, Ugur Gunes are o pasiune pe care nu o neglijează și pentru
Actorul turc este pasionat de fitness, lucru care poate fi observat cu ușurință pe contul său de instagram. Acolo, Ugur Gunes încarcă fotografii de fiecare dată când merge la sală, iar în imagini se poate observa că acordă o atenție deosebită sportului și că este foarte atent la felul în care arată.
Astfel, imaginile în care Ugur Gunes își dezvăluie abdomenul foarte bine lucrat au ajuns să fie apreciate de un număr impresionant de persoane, în special de fanele actorului turc.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Atunci când nu este la filmări, Ugur Gunes își face timp pentru sport, acesta fiind foarte activ și având un stil de viață foarte sănătos. Așa se explică și forma fizică de invidiat a actorului care, la 34 de ani, reușește să aibă un trup sculptat, semn că petrece destul de mult timp în sala de fitness.
Ugur Gunes, unul dintre cei mai iubiți actori din serialul „Mă numesc Zuleyha”
„Mă numesc Zuleyha” este unul dintre serialele turcești de succes difuzate la Kanal D, iar Ugur Gunes face parte din distribuția acestuia. Actorul turc l-a intepretat pe Yilmaz până de curând, când personajul acestuia a murit. Astfel a luat sfârșit și povestea impresionantă de dragoste dintre Yilmaz și Zuleyha, spre dezamăgirea fanilor care își doreau ca, în cele din urmă, dragostea celor doi să învingă și să fie fericiți împreună.
Serialul continuă și după ce Ugur Gunes s-a retras, evident, cu și mai multe intrigi și răsturnări de situație.